Stoica: "Marica are propunere de un milion de euro pe an de la Steaua, mâine va da răspunsul"

Stoica:
Managerul FC Steaua, Mihai Stoica, a declarat, vineri, la DigiSport, că finanţatorul Gigi Becali a discutat cu atacantul Ciprian Marica şi i-a propus acestuia un contract pe trei ani cu gruparea bucureşteană, cu un salariu anual de un milion de euro.

 

"Gigi a discutat deja cu Marica, a mărit oferta. Are propunere de un milion pe an, trei ani de zile de contract. Mâine (n.r. - sâmbătă), la ora 13.00 va da răspunsul", a spus Stoica.

Ciprian Marica a jucat ultima dată la Schalke 04 şi în prezent este liber de contract. Marica face parte din lotul convocat de selecţionerul Victor Piţurcă pentru meciurile cu Ungaria şi cu Turcia, din preliminariile Cupei Mondiale din 2014.

Steaua caută un atacant, pentru a-şi întâri lotul în vederea meciurilor din Grupa E a Ligii Campionilor, în care va evolua alături de echipele Chelsea, Schalke 04 şi FC Basel.

Etichete
Comenteaza