U-BT a învins Pau Orthez după un meci extrem de disputat

U-BT a învins Pau Orthez după un meci extrem de disputat
Echipa lui Silvășan a trecut cu 79-69 (18-18, 14-21, 21-12, 26-18) de gruparea franceză Pau Orthez, marți, la Sala Sporturilor Horia Demian, în cel de-al doilea meci din faza secundă a grupelor FIBA Europe Cup.

Primul sfert al întâlnirii de la Cluj s-a încheiat la egalitate, 18-18. În partea secundă, "studenții" s-au văzut conduși cu 7 puncte, 32-39, dar au reușit să răstoarne echilibrul de pe tabelă în cel de-al treilea sfert, 53-51. Universitatea a câștigat la o diferență de 8 puncte ultima repriză, rezultatul final fiind de 79-69 pentru baschetbaliștii clujeni.

Aleksandar Rasic a fost coșgeterul partidei, cu 21 puncte, urmat de Ousmane Barro (17), Rolland Torok (13), Kyndall Dykes (13), Maksym Pustozvonov (9) și Filip Adamovic (6). Pentru fosta echipă a lui Ghiță Mureșan, Pau Orthez, au marcat Antywane Robinson (17), Alain Koffi (14), Jean Mipoka-Likamba (12), Donell Cooper (12), Ellie Okobo (9), Yannick Bokolo (3) și Vitalis Chikoko (2).

Este prima victorie bifată de ”alb-negri” în această fază a competiției, săptămâna trecută pierzând cu 83-92 pe terenul celor de la Alba Fehervar.

"Sunt mulțumit de rezultatul acestul joc, de faptul că am ținut pe Pau Orthez la 69 de puncte, îi felicit pe băieți pentru apărarea din repriza secundă. Ne-am dorit foarte mult victoria și am avut mentalitatea, intensitatea și concentrarea necesare pentru a o obține. Mă bucur până mâine, pentru că urmează o partidă foarte dificilă în campionat, cea cu Mureșul de pe teren propriu. Revenind la această grupă, trebuie să câștigăm următoarele două meciuri de acasă pentru a avea șanse de calificare mai departe", a declarat antrenorul "studenților", Mihai Silvășan, la finalul partidei.

"Cunoșteam această echipă, este un club de tradiție, o echipă foarte bună. Ne-am pregătit pentru acest duel cu atenție, căci nu am avut meci în campionat și am avut câteva zile la dispoziție. Sunt bucuros că am jucat cu o apărare bună în a doua jumătate a întâlnirii, toată lumea a vrut victoria și cred că asta a fost cheia rezultatului obținut", a spus Maksym Pustozvonov.

U-BT ocupă primul loc în Grupa O, cu 3 puncte, o victorie și un eșec. Pau Orthez este pe 2, cu același punctaj, dar cu dezavantajul înfrângerii de la Cluj. Pe 3 și 4 se află Alba Fehervar și BK Pardubice, care se vor duela miercuri, 21 decembrie 2016, în Ungaria. Următorul joc al clujenilor din Europe Cup se va disputa pe 4 ianuarie 2017, acasă, cu cehii de la BK Pardubice.

Câștigătoarele celor șase grupe din faza secundă a Europe Cup se vor califica în optimile competiției, alături de cele mai bune două formații de pe locul secund și alte 8 echipe eliminate din Champions League.

Comenteaza