U-BT se pregătește de primul meci din 2017

U-BT se pregătește de primul meci din 2017
Baschetbaliștii clujeni vor primi vizita cehilor de la BK Pardubice, miercuri, 4 ianuarie 2017, la Sala Polivalentă, în cel de-al treilea joc din faza secundă a grupelor FIBA Europe Cup.

"Ne dorim foarte mult să spălăm impresia pe care am lăsat-o fanilor la ultimul joc din 2016, cel cu Târgu Mureș. Vrem să arătăm tuturor că a fost doar un pas greșit, că vrem să învingem în orice meci pe care îl jucăm și că facem tot ce ne stă în putință pentru asta. Pardubice este o echipă bună, cu un parcurs

excelent în campionat, unde se află pe locul secund. Chiar dacă au două înfrângeri în această fază a competiției, nu ne putem baza pe așa ceva, vor veni cu siguranță foarte dornici de victorie. Va fi un meci dificil, însă am încredere în echipa mea, suntem motivați și nu luăm în calcul altă variantă decât victoria", a declarat antrenorul "studenților", Mihai Silvășan, pe site-ul clubului.

U-BT ocupă locul 3 în Grupa O din Europe Cup, cu 3 puncte, având o victorie și un eșec la activ. În ultima rundă, baschetbaliștii clujeni s-au impus cu 79-69 în fața francezilor de la Pau Orthez. BK Pardubice se află, în schimb, pe ultima poziție, cu doar 2 puncte și tot atâtea înfrângeri. Etapa trecută, viitoarea adversară a Universității a cedat cu 78-84 pe terenul maghiarilor de la Alba Fehervar.

Partida dintre cele două formații va avea loc miercuri seara, de la ora 20:30, la Sala Polivalentă din Cluj-Napoca. Meciul cu BK Pardubice va fi primul pentru elevii lui Silvășan din 2017. Întâlnirea va putea fi urmărită și la televizor, pe Digisport 3. Detalii despre bilete găsiți aici.

Comenteaza