Prescripţiile electronice intră în vigoare peste o lună, în 1 iulie, anunţă astăzi Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Cluj.
Finanţarea spitalelor pentru luna noiembrie va fi rezolvată prin transferarea a aproximativ 150 de milioane de lei din bugetul pe decembrie, a declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX preşedintele CNAS, Lucian Duţă, precizând că anticipează unele probleme financiare luna viitoare.
Cea mai bună soluţie pentru Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) este trecerea acesteia în subordinea Parlamentului, crede PSD Cluj.
Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) rămâne autonomă, conform formulei convenite cu UDMR, astfel că această structură va fi în continuare ordonator de credite, iar şeful său va fi numit de către premier, dar se recunoaşte autoritatea ministrului Sănătăţii în aplicarea politicilor publice, a declarat purtătorul de cuvânt al PDL, Sever Voinescu, pentru Mediafax.
Suma poate fi găsită oricând pentru ministerul Elenei Udrea sau pentru un judeţ "pedelist", crede preşedintele PSD Cluj.