Ajuns la Rapid după ce a negociat cu vicecampioana, Alex Dobre a avut parte de un prim meci excelent în prima ligă.
Fost jucător în Gruia, Tony da Silva este liber de contract și așteaptă o nouă provocare în antrenorat.
Patronul formației din Gruia a intervenit în urma conflictului dintre antrenor și atacant.
Atacantul s-a despărțit de CFR Cluj după doi ani și jumătate petrecuți alături de "feroviari".
Proaspăt revenit de la naționala de tineret, atacantul celor de la CFR Cluj, Louis Munteanu a fost în centrul atenției, sâmbătă seara, în meciul jucat în deplasare împrotriva Petrolului Ploiești.
Ioan Varga, patronul de la CFR Cluj afirmă că își dorește o luptă la titlu cu rivala Universitatea Cluj.
Formația antrenată de Dan Petrescu a încheiat la egalitate partida cu Petrolul, scor 0-0.
Antrenorul formației din Gruia a dezvăluit că în continuare îi lipsesc mai mulți jucători.
Dan Petrescu a remarcat prestațiile atacantului său în tricoul echipei naționale de tineret.