Aeroportul Internațional ”Avram Iancu” Cluj va fi reorganizat și transformat din regie în societate pe acțiuni. Procesul trebuie să fie finalizat în această toamnă, potrivit unei ordonanțe de urgență.
Aeroportul Internațional Cluj urmează să treacă printr-un proces de transformare din regie aflată în subordinea Consiliului Județean Cluj într-o societate pe acțiuni, conform prevederilor legale.
Valoarea totală estimată a investițiilor pentru dezvoltarea Aeroportului Internațional Cluj ajunge la peste 330 de milioane de euro. Creșterea traficului la 10 milioane de pasageri este prevăzută până în anul 2045.
Aeroportul din Cluj-Napoca a înregistrat peste 1,6 milioane de pasageri doar în primele 6 luni ale anului 2025, cu peste 11% mai mare față de perioada similară a anului trecut, iar traficul de pasageri este într-o continuă expansiune.
Aeroportul Internaţional „Avram Iancu” Cluj a sărbătorit, vineri, pasagerul cu numărul 2 milioane înregistrat în anul 2025. Acesta a sosit cu un zbor al companiei LOT Polish Airlines, operat pe ruta Varșovia–Cluj.
Aeroportul Internațional Avram Iancu Cluj a fost premiat în cadrul evenimentului OPS Forum 2025 organizat la Atena, Grecia, în data de 23 iunie 2025, de către ATN Air Transport News - o platformă specializată în domeniul aviației.
Proiectul de hotărâre care prevede realizarea de către Aeroportul Internațional „Avram Iancu” Cluj a procedurii de concesionare a lucrărilor aferente realizării unei spălătorii auto, nu a trecut de votul consilierilor județeni, în ședința ordinară de joi.
David Ciceo, Directorul General al Aeroportului Internațional „Avram Iancu” Cluj și președinte al Asociației Aeroporturilor din România a fost reales, pentru un nou mandat de 3 ani, în Board-ul Airports Council International (ACI) Europe.
În perioada 22 – 23 mai se desfășoară la Sibiu Conferința Anuală și Adunarea Generală a Asociației Aeroporturilor din România, cel mai important eveniment din industria aviației civile din România.
Este pentru a 14-oară în istoria Aeroportului Internațional „Avram lancu” Cluj când sărbătorește pasagerul cu numărul 1 milion. Anul acesta, borna a fost atinsă mai repede decât în 2024.