Hoţii de lemne îşi fac de cap chiar şi în apropierea Clujulului. Zone întregi din pădurea Făget au fost defrişate, iar autorităţile nu pot face aproape nimic pentru a le proteja. Braconierii taie copacii sănătoşi şi lasă în urma lor gunoaie şi resturile vegetale pe care nu le consideră profitabile.
Acoperişul unei vile de pe strada Nicolae Mărgineanu arde în aceste momente, iar pompierii se luptă cu flăcările.
Registrul spaţiilor verzi din Cluj-Napoca, finalizat de Primărie, arată că oraşul are 25,6 metri pătraţi pe cap de locuitor.
Un campion naţional la orientare în alergare, Bogya Tamas, organizează la Cluj o competiţie sportivă de alergare şi ciclism, în pădurea Făget, din vecinătatea oraşului Cluj-Napoca.
Aproximativ 900 de persoane au participat astăzi la slujbele oficiate cu ocazia sfinţirii bisericii greco-catolice „Înălţarea Sfintei Cruci” din cartierul clujean Făget.
Stăpânii unei pisici împuşcate cel mai probabil cu o puşcă de vânătoare se pregătesc să depună plângere la Poliţie pentru identificare făptaşilor. Stăpânii animalului cred că e vorba de rea intenţie şi sadism şi nu de un accident.
Motocicliştii din întreaga ţară, dar şi din Balcani, se întâlnesc în weekend la Cluj, în camping-ul din Făget. Organizatorii aşteaptă peste 3.000 de bikeri.