Centrul de Carieră, Orientare Profesională și Alumni al Universității Babeș-Bolyai a organizat, în anul 2025, peste 1.700 de ședințe de consiliere a studenților.
Peste 6.000 de studenți de la Universitatea Babeș-Bolyai locuiesc în căminele UBB, unde taxele de cazare pentru studenții români sunt cuprinse între 140 și 240 de lei pe lună, printre cele mai scăzute la nivel național.
Studenții UBB au beneficiat de sprijin constant din partea universității, aceasta alocând, doar în ultimii trei ani, peste 40 de milioane de lei din veniturile proprii pentru susținerea, sub diferite forme, a studenților ei.
Doamna Amalia a împlinit o vârstă venerabilă sâmbătă, ocazie cu care a fost sărbătorită de colegi și de profesori deopotrivă.
Universitatea Babeș-Bolyai devine partener în rețeaua europeană EVADERE, finanțată prin programul Marie Skłodowska-Curie, pentru dezvoltarea de vaccinuri împotriva bacteriilor extrem de rezistente la antibiotice.
Studenții acuză un comportament „oripilant” și lipsit de respect din partea unor membri ai Senatului UBB, în ședința de luni, în care s-a votat majorarea taxelor universitare.
După ce Senatul UBB a votat majorarea taxelor pentru anul universitar 2026–2027, reprezentanții studenților au părăsit sala în semn de protest. Organizațiile OSUBB, CSUBB și KMDSZ pregătesc manifestații în stradă și cer suplimentarea fondului de burse.
Universitatea Babeș-Bolyai (UBB) din Cluj-Napoca a anunțat că studenții actuali nu vor avea de plătit taxe majorate în acest an universitar.
Website-ul Facultății de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor (FSEGA) din Cluj-Napoca a fost vineri nefuncțional, după ce a fost ținta unui atac informatic de tip defacement și compromitere la nivel de server.