Oficialii de la Kremlin au anunţă că, deocamdată, nu este posibilă o întâlnire între Vladimir Putin şi Volodimir Zelenski.
Zelenski spune că în cazul în care orice tentativă de negociere cu Rusia eșuează, aceasta ar putea însemna că lupta dintre cele două țări va duce la „un Al Treilea Război Mondial”.
Președintele Volodimir Zelenski a transmis public că ucrainenii au dovedit că ştiu să lupte.
Preşedintele Vladimir Putin l-a sunat pe preşedintele turc, Recep Tayyip Erdogan, şi i-a transmis care sunt condiţiile exacte ale Rusiei pentru a ajunge la un acord de pace cu Ucraina.
Preşedintele Ucrainei Volodimir Zelenski spune că i s-a transmis, după ultima rundă de negocieri cu Rusia, că poziţiile sună ”mai realist”.
Misiunea este una de susţinere din partea Uniunii Europene, aceştia fiind primii lideri europeni care merg la Kiev. Marţi, două persoane au murit în urma unor bombardamente în capitala Ucrainei.
Președintele Ucrainei Volodimir Zelenski s-a adresat trupelor lui Putin în limba rusă şi le-a cerut să se predea pentru a avea șansa de a trăi şi pentru a avea parte de un tratament uman, bazat pe demnitate.
Este a 17-a zi de război în Ucraina, bombardamentele continuă în mai multe oraşe, iar cele mai multe trupe ruseşti se află la mică distanţă de centrul Kievului.
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a descris atacul ruşilor asupra unei maternităţi şi a unui spital de copii drept „crimă de război”.