Tânăra moartă în urma accidentului aviatic de luni avea 23 de ani, era ofiţer-student în anul V la Institutul Medico-Militar din Bucureşti şi făcea un stagiu de pregătire la Spitalul Fundeni, informează MApN.
Cercetările continuă pe vârful Pietreasa din comuna Horea, acolo unde ieri s-a prăbuşit un avion medical cu şapte persoane la bord, dintre care două şi-au pierdut viaţa.
Prima ambulanţă care aduce primul rănit din accidentul aviatic din munţii Apuseni a ajuns la Unitatea de Primire a Urgenţelor (UPU) Cluj în urmă cu puţine momente.
Un salvamontist din echipa Salvamont Bihor care i-a găsit pe cei 7 răniţi povesteşte că în momentul în care au ajuns în vecinătatea epavei avionului oamenii din Mărişel şi din Horea duceau în două pături o femeie şi un bărbat, femeia fiind în stop cardio respirator iar bărbatul - cu fracturi multiple în zona membrelor inferioare.
Dan Mircea Petrescu, de la Salvamont Bihor, a declarat la Realitatea TV că pilotul Adrian Iovan a murit.
Şeful ROMATSA spune că a pierdut de pe radar avionul prăbuşit la Cluj la câţiva kilometri de graniţa judeţelor Sibiu şi Alba.
Prefectul din Alba, Gheorghe Feneşer, spune că de la locul unde avionul cu 7 pasageri s-a prăbuşit e nevoie de 20 de minute de mers pe jos până la prima ambulanţă.
Fostul primar din Horea spune cum sătenii i-au găsit pe cei 7 răniţi din avionul prăbuşit în această după-masă.
Premierul Victor Ponta a anunţat, luni seară, că persoanele rănite în accidentul de avion de lângă Beliş au fost găsite, urmând a se organiza transportul acestora la spital.
Recomandări: