Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii și Centrul de Transplant Multiorgan nu au reușit să prindă finanțare prin Programul Național de Redresare și Reziliență. Asta nu înseamnă că nu se vor mai face, iar autoritățile clujene caută deja noi forme de finanțare.
Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel Boloș, anunța, în urmă cu o săptămână, la o întâlnire cu reprezentanții Regiunii Nord-Vest, construirea unui Cloud Regional. Se pare că acesta va fi edificat în orășelul Beclean din Bistrița-Năsăud, și nu în Cluj, care este un important centru IT și mai avea și clădirea pregătită pentru o asemenea investiție.
Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, susține că într-o țară democrată puterea trebuie partajată și nu este acord cu un partid care să controleze tot.
Președintele Consiliului Județean Cluj pune tunurile pe angajații din ministere, pe care îi consideră nepregătiți, lipsiți de experiență sau chiar proști. De asemenea, Alin Tișe nu este mulțumit nici de activitatea miniștrilor Partidului Național Liberal.
Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj, este invitatul jurnalistului Mihai Moga, în direct la ZIUA LIVE, de la ora 09:30.
Discuțiile legate de starea gazonului și de schimbarea suprafeței de joc pe cel mai mare stadion din Cluj-Napoca par că nu se mai termină. Liderul CJ Cluj, Alin Tișe, vine cu o teorie interesantă, în care spune că nu toată lumea este cu fotbalul așa cum ar părea la prima vedere.
Proiectul Consiliului Județean Cluj care vizează dotarea Ambulatoriului Spitalului Clinic de Recuperare a fost aprobat pentru finanțare din PNRR - Planul Național de Redresare și Reziliență.
Consiliul Județean Cluj va schimba în totalitate gazonul de pe Cluj Arena, până la cota -40 cm. Din punct de vedere tehnic, acesta va avea o densitate minimă de 98% și va fi amplasat pe un substrat totalmente din nisip.
Începând din data de 2 august 2021 și până în 31 decembrie 2022, la nivelul județului Cluj au fost eliberate 6293 de cărți electronice de identitate, din care 5.335 de acte au fost emise de Direcția de Evidență a Persoanelor din cadrul Primăriei municipiului Cluj-Napoca.
Recomandări: