Reprezentanții Biroului Electoral Central au anunațat că încearcă să prelungească programul de votare în străinătate peste orele 21.00 pentru a asigura participarea unui număr cât mai mare de cetățeni români la vot.
Biroul Electoral Central anunţă că duminică, până la ora 11.00, au votat 10,58 % dintre alegători pentru alegerile europarlamentare şi 8,49% pentru referendumul pe justiţie iniţiat de Klaus Iohannis.
USR și PLUS pot candida împreună la alegerile europarlamentare. Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) a anulat decizia Biroului Electoral Central (BEC), în urma contestației depuse de cele două partide. Decizia pronunțată v
Biroul Electoral Central (BEC) a decis, joi, respingerea cererii de înscriere în competiția electorală a Alianței 2020 USR PLUS pentru alegerile europarlamentare.
Prezența la urne pe țară la alegerile parlamentare a fost, duminică, până la ora 14:00, de 20,23%, conform site-ului oficial al Biroului Electoral Central.
Biroul Electoral Central: la ora 11:00 prezenţa la vot, la nivel naţional, era de 8,73%.
Procurorii DNA din Ploieşti fac, marţi, percheziţii la locuinţa preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente, Ana Maria Pătru, şi la sediul instituţiei, într-un dosar în care sunt investigate infracţiuni de trafic de influenţă şi spălare de bani, au declarat surse judiciare.
Datele parţiale privind alegerile locale de duminică, 5 iunie, au fost anunţate luni de Biroul Electoral Central.
Biroul Electoral Județean a anunțat datele parțiale pentru primăriile din județul Cluj. Au fost validate rezultatele din 41 de localități, din totalul de 181.