Mihai Copaceanu, psiholog, doctor în medicină, autor, specialist în adicții a fost la Cluj-Napoca la festivalul UNTOLD anul acesta și spune că a simțit vibe-ul, dar totodată a descoperit și detalii periculoase pe care nu le vedem în pozele oficiale.
Europarlamentarul liberal a transmis un mesaj tranșant de Ziua Internațională împotriva Consumului și Traficului de Droguri.
Ministrul Educației, Daniel David, a semnat ordinul privind "butonul roșu" prin care se semnalează aspectele problematice din școli precum agresivitatea, bullying-ul și consumul de droguri, alături de alte comportamente care încalcă regulile.
Ministerul Educației a anunțat implementarea unui mecanism esențial pentru siguranța elevilor. Este vorba de un sistem de semnalare anonimă a activităților legate de droguri în școli.
Curtea de Apel Cluj a fost cea care a cerut lămurirea sintagmei din lege „persoană aflată sub influența unor substanțe psihoactive”. Va fi necesară de acum o expertiză medico-legală. Avocatul tinerilor uciși de Vlad Pascu, spune că după decizia dată luni de ÎCCJ „România devine astfel țara unde drogurile la volan nu reprezintă chiar 100% un pericol".
Ministrul Educației, Daniel David, spune că lupta împotriva consumului de droguri în școli începe cu măsuri directe și critică atât lipsa de acțiune a profesorilor, consilierilor școlari și a autorităților.
Autoritatea Teritorială de Ordine Publică, în parteneriat cu Inspectoratul Județean de Poliție Cluj, vor continua campania de prevenire a consumului de droguri în rândul tinerilor și vor iniția o nouă campanie de prevenire împotriva bullyingului și cyberbullyingului.
Municipiul Câmpia Turzii a găzduit, la sfârșitul săptămânii trecute, cea de-a șasea ediție a conferinței cu tema "PREVENIREA CONSUMULUI DE DROGURI ÎN RÂNDUL ADOLESCENȚILOR CLUJENI- ALEG".
Elevele care s-au sinucis în luna decembrie aruncându-se de pe ruinele unei clădiri dezafectate din Lupeni consumaseră un drog care face ravagii, au stabilit legiştii clujeni.
Experiența dramatică a unor foști consumatori de substanțe interzise va fi prezentată „necosmetizat” elevilor clujeni.