Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară îşi va vinde produsele proprii pe piaţa privată, atât în magazinul său, cât şi pe internet.
Consiliul de Administrație al USAMV a luat o decizie fermă, ca reacție la un dosar penal de corupție.
USAMV Cluj își construiește un nou campus universitar; primul cămin va avea 750 de locuri de cazare.
Primăria și CTP Cluj au solicitat USAMV să mute un gard, ca să se poată reloca o stație de transport în comun.
O universitate clujeană are deja o linie de îmbuteliat alcool, iar acum își face un SRL cu ajutorul căruia să comercializeze bere, vin și cidru.
”U” Cluj s-a impus cu 2-1 în fața studenților de la Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară, în cadrul unui meci demonstrativ.
Universităţile ar urma să aibă cămine studenţeşti cu multe etaje, în Mănăştur.
Proiectul de la Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară Cluj se ridică la 14 milioane de euro.
Ioan Groza şi Cornel Cătoi au fost cei doi candidaţi care s-au luptat, în turul al doilea de alegeri, pentru cea mai înaltă funcţie a Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară (USAMV).
Din cauză că niciunul dintre cei trei candidaţi la rectoratul USAMV nu a obţinut numărul minim de voturi pentru a ocupa cea mai înaltă funcţie a universităţii după primul tur, instituţia de învăţământ organizează încă un tur de scrutin.
Recomandări: