Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a criticat, duminică, anumiţi membri ai Guvernului Grindeanu, precizând că are o relaţie mai proastă cu Executivul decât pe vremea tehnocraţilor.
Potrivit Strategiei de Dezvoltare Teritorială a României, adoptată de Guvern în şedinţa din această săptămână, veniturile disponibile ale gospodăriilor din mediul rural sunt cu circa un sfert mai mici decât cele ale gospodăriilor din mediul urban.
Guvernul a lansat, joi, de 1 Iunie, concursul „Desenează România”, care constă în invitaţia adresată copiilor de a desena România aşa cum o văd ei.
Guvernul a aprobat, miercuri, o hotărâre privind constituirea unei comisii care va inventaria și preda documentele din arhiva SIPA către instituțiile care au competențe în domeniu, a anunțat purtătorul de cuvânt al Executivului, Alina Petrescu.
Guvernul va demara consultări cu instituţiile publice şi private, cele de învăţământ şi ONG-uri, pentru elaborarea unui proiect de lege care să reglementeze programele de tip internship şi relaţia dintre interni şi organizaţia-gazdă, printr-un nou tip de contract, cel de internship.
Guvernul va obliga companiile din domeniul infrastructurii rutiere care nu finalizează la timp proiectele să plătească pentru întârzieri.
Executivul a adoptat, joi, o ordonanţă de urgenţă pentru modificarea Legii educaţiei fizice şi sportului nr. 69/2000, care prevede, printre altele, stabilirea unui plafon maximal de 5% din bugetul autorităţilor locale pentru finanţarea cluburilor sportive.
Preşedintele interimar al PNL Raluca Turcan a declarat joi că PNL va depune o moţiune simplă dacă, până la finalul săptămânii, guvernul nu va anunţa că renunţă la intenţia de plafonare a indemnizaţiilor pentru mame.
Interviu cu premierul Sorin Grindeanu. Ce spune despre relaţia cu Liviu Dragnea, preşedintele Klaus Iohannis sau despre Opoziţie. Cum arată viitorul economic al României.