Parlamentul European (PE) a aprobat proiectul de buget al Uniunii Europene pentru perioada 2014-2020.
Preşedinţii celor trei instituţii ale Uniunii Europene (Consiliul care reprezintă statele, Comisia şi Parlamentul) au anunţat joi dimineaţa că au ajuns la un acord politic asupra unui buget în valoare de 960 de miliarde de euro pentru perioada 2014-2020, relatează AFP.
Parlamentul European a adoptat astăzi raportul eurodeputatului PNL Renate Weber privind normele standard pentru asigurarea libertăţii mass-media, printre acestea fiind şi recomandarea ca statele membre UE să adopte legislaţie împotriva infiltrării în redacţii a agenţilor acoperiţi.
România trebuie să meargă alături de familia europeană în cazul Kosovo, a declarat premierul Victor Ponta, după ce Parlamentul European (PE) a adoptat o rezoluţie prin care îndeamnă statele membre UE care nu au recunoscut independenţa Kosovo să facă acest lucru cât mai curând.
Mark Gray, purtător de cuvânt al Comisiei Europene, a declarat astăzi pentru Mediafax că subiectul privind declaraţiile unor oficiali din România şi Ungaria ţine de politica internă, iar instituţia de la Bruxelles va avea o poziţie numai dacă se va ajunge la o dezbatere în Parlamentul European.
Demis de 7,4 milioane de români, Traian Băsescu este repus în funcţie de Curtea Constituţională. După 23 de ani, Clujul rămâne fără reprezentare în guvern.
Statele membre ale Uniunii Europene și Parlamentul European au reușit să evite o criză de finanțare care amenința binecunoscutul program de schimb, în urma încheierii unui acord de ultim moment care a permis Uniunii Europene să acopere un deficit în bugetul pentru 2012 și să înlăture incertitudinile cu privire la finanțarea pentru 2013. Datorită acordului, Comisia va fi în măsură să furnizeze aproximativ 280 000 de burse de studii Erasmus în anul universitar 2013-2014.
Biroul de Informare al Parlamentului European în România organizează la Cluj-Napoca, în parteneriat cu Universitatea "Babeș-Bolyai", dezbaterea „Premiul Saharov al Parlamentului European și apărarea drepturilor omului". Dezbaterea are loc joi în sala "Jean Monnet", între orele 10.30 şi 14, la Facultatea de Studii Europene.
Premierul Victor Ponta a declarat astăzi la Cluj că "există o şansă reală" ca actuala disensiune dintre Comisia Europeană şi Parlamentul European, care afectează şi finanţările unor proiecte POSD RU din România să se atenueze la ultima şedinţă a PE din acest an, pe 15 decembrie.