Fiecare zi a Săptămânii Luminate, cea care urmează Duminicii Paştelui, are o semnificaţie specială.
Vinerea Mare sau Vinerea Paştilor este o zi de mare doliu a întregii creştinătăţi pentru că în această zi a fost răstignit şi a murit Mântuitorul lumii, Iisus Hristos.
Sfintele Paști și Lumina Sfântă vor fi distribuite populației, la cerere, de către personalul clerical însoțit de voluntari, care vor avea echipament de protecție.
În Joia Mare credincioșii rememorează unele dintre cele mai importante momente petrecute în Săptămâna Patimilor.
Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a spus, referitor la acordul MAI - BOR privind organizarea pentru Paşte, că el militează pentru continuarea izolării, pentru menţinerea distanţării.
Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, a anunţat marţi că prescura de Paşte poate fi luată vineri şi sâmbătă din locurile special amenajate în afara bisericilor.
Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, a anunţat, marţi, că, în urma unor discuţii cu Patriarhia Română, au fost stabilite măsuri pentru a permite credincioşilor "să se bucure" de sărbătoarea de Paşte.
Am intrat în Săptămâna Mare și fiecare zi care precede Învierea Domnului este plină de semnificații pentru creștini.
Pelerinajul de Florii se suspendă, Sfânta lumină va fi distribuită la cerere, în faţa locuinţelor, iar ”Paștile” vor fi distribuite gratuit credincioşilor, în locuri special amenajate în afara lăcaşurilor de cult.
Recomandări: