Ovidiu Cîmpean, vicepreședinte al PNL, secretar de stat și candidat PNL la alegerile parlamentare, îl critică pe Sabin Sărmaș, fostul său coleg de partid, candidat independent la alegerile locale și actual deputat.
Liberala Maria Forna a promovat, sâmbătă, la Sânpaul, proiectul „Astăzi Construim Un Mâine” (ACUM) care a debutat cu un eveniment comunitar.
Un videoclip de promovare a cărţii preşedintelui PNL, Nicolae Ciucă, intitulată ”În slujba ţării”, a fost lansat joi.
Afirmațiile parlamentarului clujean vin în contextul în care Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, proiectul de lege iniţiat de Guvern privind donarea unui sistem de rachete sol-aer Patriot către Ucraina, cu 245 de voturi „pentru”, 29 de voturi „contra” şi o abţinere.
„Puterea în perioada următoare va trebui împărţită”, declară Marcel Ciolacu, întrebat despre afirmaţia potrivit căreia nu va fi nevoit, dacă va câştiga alegerile prezidenţiale, să numească premier de la PSD.
Parlamentarii clujeni contactați de ZIUA de CLUJ au precizat care le sunt inițiativele legislative prioritare în această scurtă sesiune care tocmai a început.
Premierul Marcel Ciolacu a anunţat că luni va trimite propunerea pentru funcţia de comisar european din partea României către Comisia Europeană.
Corneliu Ştefan (Dâmboviţa), Paul Stănescu (Olt) şi Aladin Georgescu (Mehedinţi) sunt liderii PSD care au condus cele mai performante filiale la alegerile locale din iunie, ca procent.
Biroul Politic Județean Cluj al PNL a votat vineri, în unanimitate, susținerea lui Nicolae Ciucă la alegerile prezidențiale de la sfârșitul anului.