Administraţia Vladimir Putin încalcă Tratatul Forţelor Nucleare Intermediare (INF), a acuzat marţi ambasadorul Statelor Unite la NATO, Kay Bailey Hutchison.
Rusia consideră că are dreptul să decidă soarta ţărilor vecine şi a altor popoare, fie că este vorba de Ucraina, Republica Moldova, Georgia sau orice alt stat, a declarat emisarul special al SUA pentru rezolvarea conflictului din estul Ucrainei, K
Rusia a demarat exerciţiile militare Vostok-2018, la care participă peste 300.000 de militari, inclusiv forţe din China şi Mongolia, urmând ca acestea să fie cele mai ample manevre militare de după 1981.
Forţele aeriene al SUA au alocat aproape 40 de milioane de dolari pentru noi construcţii şi lucrări de îmbunătăţire la Baza 71 aeriană Câmpia Turzii, cu scopul descurajării Rusiei.
Donald Trump a declarat miercuri, după sentinţa dictată de judecători în cazul fostului său şef de campanie Paul Manafort, că ” nu mă implică”, încercând să se detaşeze de condamnarea acestuia.
Ordinea mondială tripolară în care am intrat (SUA, China, UE) este prelungirea firească a ordinilor bipolare și unipolare de după 1945 și, respectiv, 1989. A ascensiunii Chinei globaliste și Uniunii Europene integrate politic și, evident, a
Toate cele 64 de partide de fotbal vor fi transmise de TVR în exclusivitate.
Toate cele 64 de partide de fotbal vor fi transmise de TVR în exclusivitate.
Toate cele 64 de partide de fotbal vor fi transmise de TVR în exclusivitate
Recomandări: