Vaccinarea antiHPV conferă un grad ridicat de protecţie împotriva displaziei de col uterin, cancerului de col uterin, dar poate oferi protecţie şi faţă de neoplasmul anal, orofaringian, vulvar, vaginal şi penian, informează INSP.
Fetița se luptă în fiecare zi a vieţii sale să respire. Viaţa micuţei este pusă în pericol, în lipsa unei intervenţii chirurgicale care costă 23.000 euro.
Un studiu realizat de cercetători de la Oxford arată că o simplă modificare în dietă ar putea preveni 200.000 de decese premature la nivel mondial.
O curăţare a organismului, mai ales după perioada sărbătorilor de iarnă, când la masă s-a făcut exces de grăsimi, prăjeli, dulciuri, băuturi acidulate şi alcool, se poate face acasă respectând câteva reguli simple.
ONCONETWORK SRL a implementat în perioada 10.03.2023 – 31.12.2023 proiectul cu titlul "INVESTIM ÎN SĂNĂTATE”.
Peste trei mii de cazuri de cancer care au legătură cu condițiile de lucru sunt confirmate în fiecare an.
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a anunțat că sunt în derulare mii de proiecte prin PNRR care vor schimba "în unul, doi, trei ani – faţa sistemului de sănătate din România".
Unde se duc banii pe care îi plătim pentru sănătate? Situația de la CNAS este o bătaie de joc nu numai la adresa pacienților care au nevoie de servicii medicale, ci și la adresa contribuabililor care plătesc 10% contribuții la asigurările de sănătate.
Coaliția Organizațiilor Pacienților cu Afecțiuni Cronice din România (COPAC) reamintește, pe platforma online a organizației, câteva reguli importante pentru o viață mai sănătoasă.