Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea și-a aflat adversara din sferturile turneului de la Roland Garros.
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea s-a calificat în sferturile de finală ale turneului de Mare Șlem de la Roland Garros, duminică, după ce a învins-o pe chinezoaica Xiyu Wang cu 6-3, 7-6 (7/4).
Campioana de la Cluj-Napoca și-a doborât precedentul record și se află, în premieră, printre cele mai bune 20 de jucătoare ale lumii.
Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea, numărul 27 mondial, s-a calificat, marţi, în semifinalele turneului WTA 1.000 de la Roma.
Sportiva în vârstă de 36 de ani este aproape de a egala cea mai bună poziție a carierei.
Jucătoarea în vârstă de 35 de ani, aflată la ultimul sezon al carierei, a câștigat 6 poziții în ierarhia mondială.
Câștigătoarea Transylvania Open 2026 și fiul lui Ion Țiriac nu mai formează un cuplu.
Deținătoarea trofeului Transylvania Open a pierdut o poziție față de săptămâna precedentă.
Fosta mare jucătoare de tenis, care s-a retras din activitate în urmă cu un an de zile, chiar la Cluj-Napoca, a fost cea care i-a oferit trofeul Soranei Cîrstea, câștigătoarea din 2026 a turneului Transylvania Open.
Câștigătoarea trofeului de la Cluj-Napoca a urcat cinci poziții în ierarhia mondială după succesul din BT Arena.