Preşedintele SUA, Donald Trump, a sugerat că va decide în septembrie retragerea din acordul nuclear cu Iranul, după ce, potrivit unor surse, Washingtonul va efectua o serie de verificări în uzine atomice iraniene.
Administraţia Donald Trump a formulat obiecţii privind calendarul instalării unor sisteme antiaeriene la Baza antirachetă de la Deveselu, situată în judeţul Olt, argumentând că Pentagonul trebuie să testeze eficienţa sistemului antibalistic şi efectele radarului asupra localnicilor.
Abu Sayed, liderul militanţilor Stat Islamic în Afganistan, a fost eliminat în urma unui raid american ce a vizat o tabără principală a reţelei teroriste din provincia afgană Kunar, transmite Pentagonul.
Preşedintele american Donald Trump, care se confruntă cu acuzaţii privind legături între campania sa electorală şi Moscova, a declarat că plănuieşte să-l invite pe preşedintele rus Vladimir Putin la Casa Albă "la momentul potrivit".
Preşedintele american Donald Trump a creat impresia unui politician competent şi eficient în cadrul întâlnirii cu omologul său rus, Vladimir Putin, a anunţat luni purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.
Președintele SUA, Donald Trump, s-a întâlnit pentru prima dată cu omologul său rus, Vladimir Putin, vineri, la Summitul G20 de la Hamburg.
Ambasadorul Statelor Unite ale Americii la București, Hans Klemm, a declarat joi că Guvernul american și Ambasada SUA își mențin încrederea în munca desfășurată de Laura Codruța Kovesi în fruntea DNA.
Premierul Mihai Tudose se întâlneşte luni cu ambasadorul SUA în România, Hans Klemm, aceasta fiind prima întâlnire oficială între noul premier şi şeful misiunii diplomatice americane în România.
Averea netă a lui Donald Trump a scăzut la 2,9 miliarde de dolari de la 3 miliarde de dolari, din cauza faptului că spaţiile de birouri deţinute nu au avut veniturile estimate de băncile care au acordat împrumuturile, potrivit Indexului Miliardarilor, realizat de Bloomberg.
Recomandări: