Organizatorii UNTOLD au pregătit o serie de activări, cu zone de relaxare, de mâncare şi băuturi, o replică a unui celebru lanţ de restaurante va fi disponibilă în festival, sesiuni de make-up, studio de tatuaje, experienţe VR, scene
Mai este doar o zi până la debutul celei de-a opta ediție a festivalului UNTOLD, iar pregătirile au intrat pe ultimă sută de metri.
Pentru perioada 3 - 6 august vor fi suplimentate mijloacele de transport în comun care deservesc zona centrală, iar transportul de noapte va fi prelungit până dimineața.
Încă o zi de așteptare și festivalul UNTOLD își deschide porțile. Deja în oraș au sosit majoritatea festivalierilor și spun că se simt ca acasă la Cluj-Napoca.
Mircea Crăciun, directorul Eco Garden Construct, compania care se ocupă de mentenanța gazonului, a vorbit despre operațiunile efectuate, care ar trebui să protejeze suprafața de joc pe timpul festivalului. Doar ploile abundente ar putea crea probleme.
Organizatorii festivalului UNTOLD spun că vor lua măsuri pentru a diminua zgomotul pentru locuitorii din zona Parcului Central.
Mii de angajați ai M.A.I. vor fi prezenți pe toată durata celor 4 zile de festival, asigurându-se că măsurile de siguranță sunt respectate de toți participanții la festivalul UNTOLD.
Banca Transilvania, UNTOLD și Visa lansează cardul virtual BT Visa UNTOLD.
Polițiștii clujeni îi îndeamnă pe cei care vor să cumpere bilete la Untold să le achiziționeze de pe platformele oficiale sau de la persoane de încredere.
Recomandări: