O vulpe a fost filmată în plin trafic, seara, în cartierul clujean Mărăști. Cel mai probabil, animalul căuta ceva de mâncare.
Pompierii au salvat, miercuri seara, un pui de vulpe care a căzut într-un canal în apropiere de o stradă din municipiul Cluj-Napoca.
Un splendid exemplar de "Vulpes vulpes" a fost fotografiat luna aceasta în judeţul Cluj. Coana vulpe se uită fix în obiectiv şi arată exact ca un fotomodel de excepţie.
În comuna clujeană Florești, cetățenii au dat peste mai multe vulpi se plimbă printre blocurile de pe Cetății, Porii, Eroilor. Oamenii spun că animalele se apropie foarte mult de oameni, ceea ce unora li se pare periculos, deși alții se bucură de poze cu acestea.
O pisică sălbatică care a dat târcoale unor gospodării și a atacat găinile oamenilor a fost capturată într-o curte din zona Gherla, iar apoi eliberată.
O vulpe aflată într-un autoturism parcat în cartierul Mănăștur din Cluj-Napoca a fost capturată și relocată în habitatul acesteia de către jandarmii și voluntarii din cadrul Organizației pentru Protecția Mediului și Combatere
Un mistreț a ajuns, luni dimineața, în zona Sub Cetate din comuna Florești.
Mai mulți martori au observat animalul, lângă Grădina de Vară. Speriată de apariția oamenilor, vulpea a fugit.
Recomandări: