CENTENAR. Unirea Basarabiei cu România

Regiunea istorică a Moldovei a suferit pierderi teritoriale în repetate rânduri până în zilele noastre.

 

Mai întâi, la 1774, Moldova a pierdut Bucovina, în favoarea Imperiului Habsburgic, în anul 1812 se dezmembrează din corpul principatului și Basarabia, teritoriul dintre Prut și Nistru, ca urmare a Războiului Ruso-Turc.

Pentru românii din această provincie a însemnat pierderea treptată a drepturilor (de limbă, fiind desființate școlile în limba română și dreptul de a folosi limba în administrație, apoi de credință, Biserica din Basarabia devenind parte a Bisericii Ortodoxe Ruse). Aceste tratamente de rusificare aplicate românilor, care erau populația puternic majoritară, au durat ceva mai mult de un secol, până în anul 1918, când românii din toate provinciile s-au reunit într-un singur stat.

Adunări la Odessa și Chișinău

În 1917, Europa se afla într-o situație dramatică, secătuită de războiul prelungit care a cuprins-o. Nici poziția Regatului României nu era deloc confortabilă. În Imperiul Țarist, popoarele aflate sub stăpânire rusească dădeau semne vădite de revoltă, în condițiile în care abdicarea țarului Nicolae al II-lea și revoluția rusă din februarie 1917 deschidea noi oportunități. Imperiul Rus fiind slăbit de lupta internă, apărea posibilitatea, inclusiv pentru basarabeni, să își afirme identitatea națională românească și să pornească pe un drum care să îi readucă la patria mamă, România. Această cale s-a parcurs treptat, mai întâi fiind proclamată autonomia, unirea condiționată cu România iar apoi, unirea necondiționată.

În condițiile de incertitudine care caracterizau Imperiul Rus, populația Basarabiei s-a adunat, în primăvara anului 1917 (18 aprilie / 1 mai), pentru a hotărî direcția de urmat. La Odessa și apoi la Chișinău s-au reunit reprezentanți ai poporului, cerând autonomie și guvernare proprie în cadrul Imperiului. Din aceste mișcări populare s-a cristalizat și prima formă organizată de reprezentare a poporului, respectiv Partidul Național Moldovenesc, cu o platformă autonomistă, urmat la scurt timp de Partidul Național Țărănesc din Basarabia, cu o orientare către țărănime.

Basarabia autonomă. Armata română a instituit ordinea, cu prețul tezaurului

Incertitudinea destinelor popoarelor care compuneau Imperiul Rus a fost discutată la Kiev, în septembrie 1917, unde a avut loc Congresul Popoarelor din Rusia. Din partea basarabenilor a vorbit Teofil Ioncu, care a ținut un discurs menit să clarifice poziția fermă a românilor din această regiune referitor la apartenența și la doleanțele lor: „Mulți ați auzit de moldoveni, dar puțini cred că știți că națiunea moldovenească nu există. (...) dacă noi numim moldovenești cuvintele și organizațiile noastre, facem asta numai din punct de vedere tactic, fiindcă cuvântul român sună prea aspru la urechile vrăjmașilor noștri (...).”

În Basarabia, moldovenii decid revendicarea autonomiei prin intermediul unei reacții revoluționare, astfel că ajung să convoace, la Chișinău, Congresul Ostașilor Moldoveni, la 20 octombrie / 2 noiembrie 1917. La acest congres au participat circa 1.000 de ofițeri români și 200.000 de ostași. În cadrul acestui congres, s-a proclamat autonomia politică și administrativă a Basarabiei față de Rusia, invocându-se principiul autodeterminării. De asemenea, s-a înființat un Sfat al Țării, cu rol de organ reprezentativ. După desfășurarea primelor alegeri, au intrat în Sfatul Țării 156 de deputați, dintre care 105 moldoveni, 15 ucraineni, 13 evrei, 7 ruși, 3 bulgari, 2 nemți, 2 găgăuzi, 1 polonez, 1 armean și 1 grec, reprezentând toate păturile sociale și politice. Sfatul Țării a preluat în mod formal conducerea Basarabiei, proclamând autonomia în cadrul unei structuri federale (Republica Democratică Federativă Moldoveană). În cadrul primei ședințe a Sfatului Țării, din 21 noiembrie / 4 decembrie 1917, a fost ales primul președinte, Ion Inculeț, iar executivul, Consiliul Director, era condus de Petre Erhan.

Din cauza precipitării evenimentelor din Rusia, puterea fiind preluată de către bolșevici, Republica Democratică Moldovenească își proclamă independența, la 24 ianuarie / 6 februarie 1918, avându-l pe Ion Inculeț ca președinte al republicii și pe Daniel Ciugureanu ca șef al guvernului. Problemele cauzate de războiul mondial, intențiile expansioniste ale Ucrainei, care își revendica dreptul asupra Bucovinei, precum și haosul lăsat în urmă de destructurarea administrativă a Rusiei a creat un climat favorabil instalării anarhiei și violențelor în Basarabia. Pentru a se pune capăt acestora, a fost chemată Armata Română ca să intervină în Basarabia. În uralele populației, două divizii de infanterie și două de cavalerie au trecut Prutul și au fost întâmpinate de președintele Ion Inculeț. În urma intervenției Armatei Române, a fost restabilită ordinea în Basarabia. Cu toate că a fost agreată acceptarea principiului autodeterminării națiunilor inclusiv de către ruși, acțiunea Armatei Române în Basarabia a fost considerată un act de agresiune și, în consecință, au fost rupte relațiile diplomatice cu România, iar tezaurul, aflat spre păstrare la Moscova, a fost confiscat.

 

27 martie 1918: Unirea Basarabiei ”cu mama sa, România”

Luna martie a anului 1918 avea să consemneze și Unirea dintre Basarabia și România. În condiții grele pentru ambele state (România se afla cu guvernul în exil, la Iași, iar Basarabia avea de înfruntat pretențiile teritoriale ucrainene), se decide realizarea Unirii în cadrul unui singur stat, România. Au avut loc discuții bilaterale, la Iași, între reprezentanții basarabeni și noul prim-ministrul al României, Alexandru Marghiloman. Președintele Sfatului Țării, Ion Inculeț, adresează Regelui Ferdinand I al României, la data de 11 martie 1918, o telegramă prin care îi transmite, printre altele: ”(...) expresiunea credinței neclintite a întregului popor românesc din România Răsăriteană, care în unire cu țara-mumă vede chezășia desvoltărei sale (...)”. Consultarea pe care Alexandru Marghiloman a realizat-o cu miniștrii țărilor aliate (Marea Britanie, Statele Unite ale Americii, Franța) a avut un rezultat pozitiv, primind răspunsuri favorabile la propunerea de acceptare a unirii României cu Basarabia.

În condițiile în care tot ceea ce a însemnat românism în Basarabia a fost suprimat sub stăpânirea rusească, între 1812 și 1918, era de înțeles reticența românilor basarabeni, deși majoritari, de a se exprima fățiș față de dorința de a se uni cu țara. Din acest motiv, ideea de unire a fost cultivată în interiorul Basarabiei și prin intermediul organelor de presă ale vremii, favorabile curentului unionist (Adevărul, Cuvântul Moldovenesc, Ardealul, România Mare, Sfatul Țării), creând un curent pozitiv de opinie care a reactivat dorința de unire în rândul populației și a oferit încrederea oamenilor că este posibil să se realizeze ceea ce își doresc. Ca rezultat, populația basarabeană și-a oferit sprijinul în cvasi-unanimitate.

La Chișinău se deplasează o delegație românească, iar primul ministru român, Alexandru Marghiloman, participă la ședința Sfatului Țării din Basarabia, în data de 27 martie / 9 aprilie 1918. Cu această ocazie, pledează cauza unirii Basarabiei cu România. Sfatul Țării, rămas în deliberare, votează cu majoritate Unirea cu România (86 din 135 au votat în favoarea unirii, 3 împotrivă și 36 de abțineri). De această decizie a fost anunțat primul ministru Alexandru Marghiloman și, mai apoi, Regele Ferdinand I. Această unire, de la 27 martie 1918, a fost condiționată de anumite solicitări (printre care reformă agrară, autonomie provincială, reprezentare proporțională). Decretul regal de promulgare a actului Unirii a purtat data de 9 / 22 aprilie 1918, acesta consemnând Unirea Basarabiei ”cu mama sa, România”, ca expresie a voinței comune a românilor de pe ambele maluri ale Prutului.

Odată cu Unirea Transilvaniei cu România, Sfatul Țării din Basarabia a renunțat la condițiile impuse în momentul Unirii și a votat unirea necondiționată și totodată propria dizolvare. Așadar, 1 Decembrie 1918 aducea toate provinciile românești într-un singur stat, Regatul României.

La 100 de ani de la momentul festiv al Marii Uniri, celebrăm toate regiunile istorice care au făcut parte din România Mare. Chiar dacă Basarabia nu face parte, astăzi, din România, îi omagiem pe basarabenii care simt românește și sunt aproape din punct de vedere sentimental de momentele de sărbătoare pe care le aniversăm în acest an.