O clădire gestionată de doi infractori dovediți sluțește Clujul GALERIE FOTO

O clădire gestionată de doi infractori dovediți sluțește Clujul GALERIE FOTO
Cu Ioan Bene, patron, și Sorin Apostu, manager de proiect, Continental arată ca o rană pe fața Clujului.

Activistul civic Istvan Szakats a lansat, pe rețeaua de socializare Facebook, un semnal de alarmă privind clădirea care a găzduit hotelul Continental.

"Cea mai nouă "în premieră" a orașului Cluj-Napoca. Artistul internațional Christo acoperă clădirea Conti în stilul său caracteristic, pe termen nelimitat. Date.
1. Ioan Bene a cumpărat Continental acum 5 ani. N-a făcut nimic cu el.
2. Acum 2 ani a pus niște schele că molozul deja îi cădea în cap la clujeni. Apoi așa a rămas.
3. Ieri Bene a luat 3 ani jumătate cu executare. Și a și dispărut din țară.
Că-l găsește, că nu-l găsește, vom putea admira această clădire istorică a Clujului în starea asta încă ani buni de zile. E un bun moment public să întoarcem situația și să anunțăm acest nou succes răsunător al Orașului Comoară", scrie Szakats, pe Facebook.

ZIUA de CLUJ a scris în iunie 2017 că au existat suspiciuni de lucrări ilegale la clădire. Societatea Napocamin, care deține imobilul, avea o autorizație de lucrări în primă intervenție, primită în 4 ianuarie 2016, pentru 12 luni. Aceasta după ce, la final de 2015, acolo s-a petrecut un accident care putea să aibă urmări grave.

Un element de decor s-a desprins și a căzut, rănind o femeie aflată pe trotuar. Prima intervenție s-a început, dar nu s-a dus la bun sfârșit. În schimb, clădirea a rămas acoperită și sluțește centrul Clujului. În 2 noiembrie 2017 s-a obținut în sfârșit o altă autorizație de pentru reabilitarea și revitalizarea imobilului, evaluate la 1,6 milioane de lei. Durata de execuție a lucrărilor este de 36 de luni.

Trebuie subliniat că Napocamin este controlată de omul de afaceri Ioan Bene, condamnat la 3 ani și 8 luni de închisoare; nu este încarcerat, pentru că lipsește din țară și a fost deja dat în urmărire. Pe de altă parte, manager de proiect la Continental este un alt infractor, Sorin Apostu, fostul primar al Clujului.

Continental a fost cumpărat de Ioan Bene, prin Napocamin, cu 5 milioane de euro, de la societatea Ardeleana, prin lichidatorul judiciar. Investiția pentru renovarea și reamenajarea clădirii monument a fost estimată de către proprietar la 7,5 milioane de euro (adică ''puțin" mai mult de 1,6 milioane de lei, cât era menţionat în autorizaţia pentru reabilitare). Continental este una dintre clădirile reprezentative ale Clujului. În trecut, aici funcționa hotelul New York.

Comenteaza