ROMÂNIA REGIONALIZATĂ. Dâncu: Nu vor mai fi baroni locali, ci conţi şi lorzi

ROMÂNIA REGIONALIZATĂ. Dâncu: Nu vor mai fi baroni locali, ci conţi şi lorzi
Sociologul Vasile Dâncu crede că regionalizarea ţării este o idee bună, pe care de altfel România şi-a asumat-o la intrarea în Uniunea Europeană. Totuşi, acesta consideră că guvernul va face o regionalizare formală, în care posturile din administraţie se vor multiplica, în loc să se simplifice.

Sociologul Vasile Dâncu crede că România nu va face o reformă administrativ-teritorială radicală, deşi şi-a asumat acest lucru la intrarea în Uniunea Europeană.

"Costurile se vor multiplica, în loc să se reducă"

"Am vizitat asemenea regiuni şi microregiuni din Europa de Vest. Sunt gândite ca un spaţiu economic internaţional, în care să poată colabora o microregiune din România cu alta din Bulgaria, bunăoară. La noi, Guvernul nu a avut curajul să facă o reformă, pentru că îşi pierde clientela politică. Eu cred că se va face o reorganizare de formă. Probabil vor rămâne judeţele şi doar anumite decizii vor fi transmise mai sus, la teritoriu. Astfel, costurile se vor multiplica, în loc să se reducă. Aş putea face pariu că funcţiile din instituţiile descentralizate vor rămâne aşa cum sunt. Numai dacă va dori Traian Băsescu, cel care este singurul decident, se poate face reforma. PDL se va opune ", a spus Dâncu.

"Judeţele au corespuns la un moment dat, pentru că era nevoie de un control al populaţiei. Acum nu se justifică. Judeţele au produs baroni locali.  Acum vom avea probabil baroni mai mari, conţi şi lorzi", afirmă Dâncu.

Dâncu spune că a propus PSD-ului, cu ani în urmă, să se reorganizeze pe regiuni. "Am scris o strategie regională, am lansat-o, dar unii s-au făcut că nu aud, iar alţii mi-au spus că nu e momentul. Este clar că partidele vor trebui să îşi tipul de mesaj.Întreaga lor logică trebuie să se schimbe", a spus sociologul.

Viziunea lui Dâncu: împărţirea pe microregiunile din perioada interbelică

Vasile Dâncu are propria viziune privind împărţirea administrativ-teritorială. "Ideea mea este ca să se reînfiinţeze microregiunile din perioada interbelică, care au deja identitate: Ţara Năsăudului, Ţara Făgăraşului, Ţara Muscelului, Ţara Lăpuşului şi aşa mai departe. Acum nu toate mai corespund din punct de vedere economic, pentru că au fost omorâte de comunişti. Unele au populaţie destulă, altele ar putea fi cuplate", a menţionat sociologul.

Acesta a spus că felul în care se împart regiunile din România are legătură cu maghiarii. "Menţinem regiunile aşa ca să nu îşi facă maghiarii regiuni etnice. Nu putem să organizăm ţara ca să ascundem regiunea maghiarilor într-o anumită logică", a subliniat Dâncu.

"Logica reorganizării după actualele regiuni de dezvoltare nu este foarte bună. O regiune ar trebui să fie un teritoriu care să aibă de toate. Să aibă industrie, agricultură, un anumit tip de populaţie. Populaţia optimă este de 1,5 - 2 milioane de oameni. Cele opt regiuni actuale sunt puţin cam mari şi au fost făcute formal", subliniază Vasile Dâncu.

 

Comenteaza