Alin Tișe: „Fabula celor două steaguri frânte”

Alin Tișe: „Fabula celor două steaguri frânte”

Președintele Consiliului Județean Cluj a reacționat imediat după înfrângerea Universității Cluj la Craiova.

Adaugă ZCJ.ro ca sursă preferată în Google

Într-un oraș măreț, între dealuri line,
Unde orgoliul greu se ține
Trăiau doi cocoși cu piepturi pline.
Unul cânta-n alb și negru rar,
Celălalt în vișiniu și jar.

Aveau aceeași pradă-n zare
Coroana pusă la hotare.
Și drumul, simplu ca o scară.
Aveau un singur scop și pară:
„Voi bateți azi, noi mâine iară.”

Dar ura veche, sufocantă-n piept,
Orbiți, le-a a șters și mintea, ce-i drept.
Când unul cădea, celălalt râdea,
Deși, fiecare sigur, în realitate se-afunda.

„Mai bine pierd și eu puțin.
Decât să-i văd pe ei senin!”
Strigă un cocoș cu glasul spart.
Și-apoi căzură amândoi în cap.

Așa, în ceasul de pe urmă
Au tras amândoi spre Dumnezeu:
„Cum de-am rămas fără cunună?”
Având, de fapt vina comună…

Căci nu rivalul te răpune.
Când poți urca spre vremuri bune,
Ci prostul foc ce te consumă.
Să vezi și casa altuia-n scrumă.

Morala:
Când ura-i mai mare decât scopul,
Pierde și regele, și tot norodul.
Iar două echipe oarbe-n ură
Aduc trofee pentru altă… gură.
Iar dialogul și măsura,
Nu veninul, nici arsura,
Puteau să ducă-nvingătoare.
Tot Clujul sus, în sărbătoare.

Comenteaza
Maintained by Burzcast and Burzcast Media .