Ziua Armatei României este sărbătorită anul acesta printr-o serie de manifestări organizate în toate localităţile în care sunt unităţi militare, în ţările în care România are acreditaţi ataşaţi ai apărării şi în bazele militare din teatrele de operaţii în care sunt dislocaţi militari români.
Casa Regală a României a stabilit programul evenimentelor publice dedicate aniversării Majestăţii Sale Regelui Mihai I la împlinirea vârstei de 95 de ani, la data de 25 octombrie, evenimente care vor avea loc în Bucuresti şi Sinaia în perioada 20–28 octombrie.
Comisia de muncă din Senat a dat, luni, raport favorabil la OUG 60/2016 care prevede noi măsuri de stimulare a ocupării forţei de muncă, printre care o primă de instalare de 12.500 dacă decid să îşi schimbe domiciliul la o distanţă mai mare de 50 kilometri.
Arhiepiscopul Tomisului, IPS Teodosie, cercetat pentru luare de mită şi obţinerea ilegală de fonduri europene, rămâne sub control judiciar, au decis, luni, magistraţii Curţii de Apel Constanţa, după ce apărătorii prelatului au solicitat revocarea acestei măsuri.
Preşedintele PNL Alina Gorghiu a declarat că va propune luni Biroului Politic al partidului desemnarea lui Dacian Cioloş drept candidat al partidului pentru postul de premier, precizând că a primit acceptul lui Cioloş în discuţia de luni dimineaţă de la Guvern.
Şase persoane din judeţul Cluj, cinci din comuna Baciu, între care trei copii, şi una din municipiul Turda, s-au intoxicat, în noaptea de duminică spre luni, cu gaz metan şi au fost transportate la spital.
Aproximativ un sfert din buletinele de vot tipărite pentru alegerile prezidenţiale care vor avea loc pe data de 30 octombrie în Republica Moldova vor fi în limba rusă, în conformitate cu decizia Comisiei Electorale Centrale, relatează Radio Chişinău.
Duminică, 23 octombrie, au avut loc noi trageri LOTO, după ce joi, 20 octombrie, Loteria Română a acordat 12.856 de câştiguri în valoare totală de 504.733 lei.
UDMR a amplasat în Cluj-Napoca un panou de precampanie cu textul "Salvăm Clujul de Bucureşti, taxele noastre să îmbogăţească Ardealul, nu Capitala", dar şi unul similar la Oradea, liderii Uniunii susţinând că este vorba despre promovarea descentralizării.