Victoria candidatului republican Donald Trump trebuie să fie un semnal de alarmă pentru susţinătorii sistemului liberal-democratic, afirmă Donald Tusk, preşedintele Consiliului European, recomandându-i noului lider american să colaboreze cu Uniunea Europeană.
Cererea internă a fost stimulată peste măsură, lucru care a dus la creşterea importurilor pentru că producţia locală n-a avut timp să acomodeze solicitările. Acum „ne izbim şi de lipsa forţei de muncă”, a declarat joi Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.
În urmă cu 27 de ani, pe 9 noiembrie, nemţii dărâmau Zidul Berlinului - începutul unei Europe unite şi libere. Pe 9 noiembrie 2016, Europa îşi vede principalul aliat politic, militar şi economic cedând puterea unui personaj care a promis că va ridica ziduri, fizice şi comerciale, relatează Ziarul Financiar.
La şase ani de la terminarea celui de-al Doilea Război Mondial, frăţia (de arme) a Aliaţilor cu URSS luase sfârşit şi omenirea intrase deja într-o nouă eră, cea a „Războiului rece”.
Fostul jucător de tenis este prieten cu preşedintele ales al Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, şi a jucat cu acesta în urmă cu 20 de ani.
Mogulul imobiliar Donald J. Trump, care şi-a făcut averea de 4,5 miliarde de dolari investind împotriva sorţii de multe ori, este mai mult decât un simplu moştenitor care duce tradiţia familiei mai departe. Miliardarul a avut încă de tânăr viziuni inedite, care l-au urmat mai apoi în viaţa de magnat pe care o duce în prezent.
Sute de susţinători furioşi ai candidatei democrate Hillary Clinton protestează pe străzile statelor americane împotriva victoriei lui Donald Trump din cadrul alegerilor prezidenţiale americane, informează presa internaţională.
Guverne din Asia până în Europa au reacţionat cu scepticism la anunţul privind victoria lui Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, în timp ce populiştii au catalogat rezultatul ca fiind un triumf al oamenilor faţă de un sistem politic care a eşuat, scrie Reuters.
Donald John Trump este un cunoscut om de afaceri, magnat imobiliar, star de televiziune şi politician, controversatul candidat republican afirmând de-a lungul campaniei electorale că este singurul care poate face "America să fie cu adevărat mare".