Doar 7% din firmele germane din România apreciază că situaţia economică a ţării este bună, însă 83% dintre acestea ar alege din nou piaţa românească pentru investiţii, 58% se aşteaptă la o creştere a cifrei de afaceri şi 45% intenţionează să facă noi angajări.
Sediul posturilor Antena şi cel al grupului de firme Grivco vor fi confiscate, a dispus vineri Curtea de Apel Bucureşti, prin decizia definitivă dată în dosarul ICA.
Voiculescu a primit pedeapsa maximă prevăzută în noul Cod penal, legea mai favorabilă în cazul său. Patronul Antena 3 şi al trustului Intact Media Grup a fost apărat de Gheorghiţă Mateuţ, acelaşi avocat care l-a apărat şi pe fostul primar al Clujului, Sorin Apostu.
Denigrarea unui competitor şi deturnarea clientelei unei firme de către un fost sau actual salariat prin folosirea secretelor comerciale vor fi singurele fapte indicate distinct ca practici de concurenţă neloială, iar amenzile vor urca până la 50.000 lei, dar vor fi prescrise în termen de trei ani.
Operaţiunea de spionaj cibernetic Epic Turla a avut ca victime printre altele două ministere şi alte două instituţii guvernamentale din România, care se plasează pe primul loc în lume în ceea ce priveşte numărul de site-uri infectate în acest moment, potrivit Kaspersky Lab.
Decizia preşedintelui Traian Băsescu de a respinge nominalizarea Rozaliei Biro pentru Ministerul Culturii este una "politică", iar Uniunea va face o altă propunere "într-un timp relativ scurt", a declarat, joi, pentru Mediafax, preşedintele UDMR Kelemen Hunor.
Preşedintele Jobbik, Vona Gabor, s-a declarat, joi, la Tabăra Tineretului Maghiar din Ardeal (EMI) de la Borzont, convins că autonomia secuilor din Transilvania este un obiectiv care se va realiza şi pe care, orice ar face, statul român nu îl poate împiedica, transmite corespondentul Mediafax.
Sancţiunile UE la adresa Rusiei nu sunt îndreptate împotriva populaţiei şi mediului de afaceri, scopul lor fiind de a determina Moscova să oprească sprijinul pentru separatiştii din Ucraina, a precizat, la solicitarea Mediafax, MAE, subliniind că România a contribuit la formularea unui răspuns unitar.
Decizia Rusiei de a interzice majoritatea produselor alimentare din UE va afecta indirect producătorii români, pentru că exporturile din Europa s-ar putea redirecţiona pe continent, inclusiv pe piaţa românească, creând presiune asupra fermierilor, afirmă ministrul Agriculturii, Daniel Constantin.