Clujenii se pot angaja anul viitor la Agenţia de Dezvoltare Regională Nord-Vest, care şi-ar putea extinde organigrama cu 12 posturi. Decizia aparţine Consiliului de Dezvoltare Regională, care se întruneşte joi în Bistriţa.
În Cluj nu există sectoare de drumuri blocate, închise traficului rutier sau cu circulaţia îngreunată, potrivit unei evidenţe emise în această dimineaţă de Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, în urma ninsorilor abundente de ieri şi de noaptea trecută.
Societatea de Investiţii Financiare (SIF) Muntenia SA a anunţat astăzi că a depăşit pragul de deţinere de 10% din acţiunile societăţii clujene de investiţii financiare SSIF Broker SA.
Nereguli grave descoperite într-un proiect în valoare de peste 1,6 milioane de lei, bani europeni, câştigat de Federaţia Naţională a Pompierilor din România, care are sediul la Cluj.
Efectivele de studenţi care emigrează, în Uniunea Europeană sau în afara acesteia, sunt atât de ridicate, încât mulţi tineri se află în situaţia de a se integra în sistemul universitar de la faţa locului, conform unui angajament luat de Universitatea “Babeş-Bolyai” în urmă cu trei zile.
Clujenii vor putea călători cu avionul spre Cipru, din luna iunie a anului viitor, a anunţat astăzi compania aeriană low-cost WizzAir, care are o bază aeriană în Cluj.