PSD a cerut revocarea acestuia din funcţia de vicepreşedinte al forului european pentru incitare la demonstraţii în favoarea autonomiei teritoriale.
După doar trei luni de “independenţă”, deputatul Silviu Prigoană a revenit în PDL. El spune că a făcut acest gest deoarece partidul a renunţat la interdicţia de a face afaceri cu statul, impusă demnitarilor.
Institutul clujean IRES, condus de sociologul Vasile Dâncu (foto), a obţinut o a doua mare reuşită profesională, după alegerile prezidenţiale de anul trecut. Rezultatele exit-pollului realizat la referendumul constituţional din Republica Moldova au fost la doar cinci zecimale de rezultatele oficiale.
Fără să ştie că e înregistrat, preşedintele a spus că situaţia României este dramatică şi că sunt necesare noi reduceri de cheltuieli, în special în zona socială.
Cei mai mulţi au o părere proastă despre romi, recunosc că sunt defavorizaţi, dar consideră inutile eforturile financiare pentru integrarea lor, arată un recent sondaj IRES.
Concretizarea perspectivelor pesimiste anunţate de preşedinte ar putea lăsa PDL fără parteneri, iar guvernul, fără susţinere parlamentară.
Senatul României ar urma să se deplaseze, in corpore, la Cluj-Napoca, unde, în aula uneia dintre universităţile de stat, ar trebui să adopte noua Lege a Educaţiei.Tinerii liberali clujeni îşi motivează această solicitare prin faptul că municipiul Cluj-Napoca este al doilea centru universitar al ţării, după Bucureşti.
Premierul clujean înregistrează un record după 1989: a condus cinci guverne diferite într-un interval de numai un an şi jumătate.
Recomandări: