DISTRIBUȚIE ENERGIE ELECTRICĂ ROMANIA S.A. – Sucursala Cluj-Napoca anunţă unde vor avea loc întreruperi planificate în alimentarea cu energie electrică în județul Cluj.
Viceprimarului Dan Tarcea a i-a vizitat pe seniorii de la Căminul pentru persoane vârstnice „Sfântul Vasile cel Mare”, de pe Calea Baciului din Cluj-Napoca.
Regizorul Tudor Giurgiu se întâlnește cu publicul din Dej vineri, 30 octombrie, la proiecția filmului „Trei zile în septembrie”, parte din programul Caravana TIFF Unlimited.
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, spune că se caută o soluție legislativă pentru ca medicii care nu au promovat examenul de specialitate să nu rămână fără loc de muncă după cinci ani de pregătire.
Alexandru Toader, lector la Facultatea de Drept din Iași, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, fiind acuzat de viol, agresiune sexuală, tentativă la agresiune sexuală și folosirea funcției în scop sexual. Apărătorii săi, foști colegi la aceeași facultate, au fost suspenați de la activitatea didactică. Baroul Iași a reacționat.
Zeci de mii de studenți din medii și grupuri dezavantajate vor putea beneficia de burse sociale în anul universitar 2026–2027, printr-un program finanțat din fonduri europene și de la bugetul național.
În seara de miercuri, 28 octombrie, a fost descoperită în Maramureș o femeie de 45 de ani decedată. Aceasta prezenta o plagă împușcată la nivelui gâtului.
Partidul Naţional Liberal (PNL) a pierdut definitiv un proces cu Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) şi este obligat să restituie la bugetul de stat suma de 14.117.378,04 lei. Banii au fost folosiţi de partid pentru promovarea cărţii fostului lider al PNL, Nicolae Ciucă, scrie știripesurse.ro.
Clujenii nu s-au arătat prea dornici în a participa la duelul dintre CFR și Universitatea.