Sâmbătă 28 septembrie, un amator de drumeţii a dat peste un exemplar de viperă în pădurea Făget din Cluj.
Complexul Beliş-Fântânele din judeţul Cluj, care se întinde pe şase hectare, va fi redeschis sub brandul Hampton by Hilton în 2026, după o amânare de un an. Investiţia se ridică la 20 mil. euro.
După ce "feroviarii" primit trei goluri pe teren propriu în meciul cu UTA Arad, suporterii vicecampioanei au cerut demisii, cel vizitat în principal fiind Dan Petrescu.
Salvatorii ISU Cluj au anunțat mai multe intervenții la accidente care s-au produs duminică, 29 septembrie.
După eșecul din EuroCup, formația antrenată de Mihai Silvășan a pierdut și primul joc din campionat, scor 72-61.
ISU Cluj intervine în cazul unui accident rutier petrecut pe DN 1 E60.
Finalul toamnei aduce și schimbarea orei la cea de iarnă, acțiune ce implică mai multe beneficii.
Cele două rivale din oraș s-au duelat în Liga de Tineret, respectiv Liga Elitelor U17.
În cursul zilei de sâmbătă, mai multe accidente rutiere au avut loc pe autostrada A3, în județul Cluj.