Europa trebuie să se pregătească pentru un al doilea val de COVID-19, a avertizat directoarea Centrului European de Prevenire şi Control al Bolilor (ECDC), Andrea Ammon, într-un moment în care numeroase ţări au anunţat ieşirea din izol
Ministerul Afacerilor Externe a menţionat joi că vor fi organizate, în perioada 21 - 24 mai, şapte zboruri din state europene pentru aducerea în ţară a cetăţenilor români aflaţi în străinătate cu titlu temporar şi care a
Chestorul principal de poliţie Liviu Bute va ocupa funcţia de şef al Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră, după demisia din funcţie a lui Ioan Buda.
Ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Violeta Alexandru, a vizitat miercuri ferma din Bornheim, unde lucrau sezonieri români, iar în urma discuţiilor administratorul judiciar al fermei s-a angajat să plătească lucrătorilor toate sumele restante, dar şi să acopere costurile pentru sezonierii care doresc să revină în ţară, informează un comunicat al ministerului de resort.
Premierul Ludovic Orban a declarat, miercuri, că intenţia PSD de a depune o moţiune de cenzură la adresa Guvernului este "un demers politicianist", care "îi umple de ridicol şi penibil" pe social-democraţi, menţionând că nu îi este teamă, pentru că şi-a făcut datoria şi nu există niciun motiv.
Israelul a suspendat temporar de marţi cerinţa de a purta măşti în public, ca răspuns la un val de căldură ce a cuprins ţara, informează DPA. Cerinţa de a purta măşti va fi relaxată până cel puţin vineri, a precizat Ministerul Sănătăţii.
Ministrul Educaţiei, Monica Anisie, a declarat, marţi, că în fiecare unitate de învăţământ va exista un cadru medical care va supraveghea participarea elevilor din clasele a VIII-a şi a XII-a la cursurile de pregătire, dar şi procesul de examene naţionale.
Peste trei sferturi din ţară se vor afla sub o atenţionare Cod galben de vreme instabilă începând de miercuri dimineaţă, conform prognozei Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM).
Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, a declarat, marţi seară, că nepurtarea măştilor de protecţie în spaţii închise ar trebui sancţionată şi va exista un ordin care să "implementeze fapta şi penalizarea".