Premierul Dacian Cioloş a declarat marţi că Executivul va cere un control de constituţionalitate pe Legea de aprobare a OUG 20 care prevede mai multe creşteri salariale pentru bugetari, precizând că că această acţiune priveşte legea şi nu ordonanţa în sine.
Candidatul Partidului Democrat la preşedinţia SUA, Hillary Clinton, este favorita senatorilor români, parlamentarii români afirmând că, spre deosebire de contracandidatul ei, Donald Trump, este mult mai echilibrată şi are o experieţă vastă în decizie internaţională.
Parlamentul ungar, chemat să pronunţe marţi asupra amendamentului constituţional ce prevede interzicerea stabilirii de "populaţii străine" în ţară, după ce cetăţenii ungari au votat împotriva cotelor de imigranţi în cadrul referendumului din luna octombrie.
Candidatul democrat Hillary Clinton a promis că va pune capăt clivajelor produse de campania caustică şi că va fi preşedintele tuturor americanilor dacă va câştiga, în timp ce adversarul său republican, Donald Trump, a explicat că victoria sa va fi sfârşitul "sistemului corupt" condus de "proşti".
Peste 145 de milioane de americani înscrişi pe listele de votanţi sunt aşteptaţi marţi să aleagă cel de-al 45-lea preşedinte al Statelor Unite, dar şi noii membri ai Camerei Reprezentanţilor şi o treime din Senat, informează site-ul cotidianului The Washington Post.
În perioada 28-30 octombriea au avut loc concerte caritabile organizate de Asociaţia Colectiv, banii din donaţii urmând să fie folosiţi pentru decontarea tratamentelor celor care au fost răniţi în incendiu.
Senatul a adoptat tacit luni două propuneri legislative, una care prevede majorarea până la 1.072 de lei a punctului de pensie începând cu 1 ianuarie 2017 şi la peste 1.200 de lei de la 1 iulie 2017, iar cealaltă majorarea pensiilor celor care au lucrat în CAP-uri.
"Evident, toate documentele care pot să aducă o contribuţie pentru a clarifica situaţia de fapt de la Revoluţie trebuie declasificate", a declarat Augustin Lazăr la sediul CSM.
Tricolorii riscă să joace meciul cu Danemarca fără spectatori. Federaţia Română de Fotbal a fost amendată după incidentele de la Erevan şi se află sub stricta supraveghere a UEFA, astfel că fanii prezenţi la meciul cu Polonia trebuie să fie foarte atenţi şi să nu atragă o sancţiune drastică.