Ministerul Afacerilor Externe a plătit în 2011 drepturi de personal necuvenite care s-au ridicat la 1,549 milioane de lei, la care se adaugă contribuţiile sociale datorate, indică Raportul public pe anul 2011 al Curţii de Conturi.
Preşedintele ANI, Horia Georgescu, a afirmat, vineri, că instituţia nu s-a plâns la CE de presiuni din partea presei, arătând că există un singur trust media care desfăşoară o campanie de "linşare mediatică", iar lucrurile acestea sunt "vizibile cu ochiul liber" la Bruxelles.
Preşedintele ANI, Horia Georgescu, a declarat, vineri, că instituţia are 207 de decizii definitive în procese privind incompatibilitatea, din care a câştigat 194, arătând că sunt 23 de cazuri de confiscare a averilor nejustificate aflate la comisiile de cercetare de pe lângă Curţile de Apel.
Preşedintele Senatului, Crin Antonescu, a comentat, vineri, rectificarea din raportul CE pe MCV, spunând: "Putem să ne închipuim că cineva ţi-a dat o cifră, şi nu ai numărat tu însuţi".
Salariul minim brut pe economie se majorează, începând de vineri, cu 50 de lei, de la 700 la 750 de lei, pentru un program complet de lucru de 168.667 de ore în medie pe lună, iar punctul de pensie creşte cu patru la sută.
Preşedintele Federaţiei Române de Box, Leonard Doroftei, afirmă că unul dintre obiectivele instituţiei este de a găsi "un nou Nicolae Linca", un boxer care să câştige o medalie de aur la viitoarele Jocuri Olimpice de la Rio de Janeiro, în anul 2016.
Directorul Spitalul Orăşenesc Năsăud, dr. Adrian George, şi-a depus demisia, ieri, la Registratura Primăriei, aşa cum anunţase într-o conferinţă de presă, însă după câteva ore şi-a retras-o, făcând acest anunţ în şedinţa Consiliului Local, fără a-şi motiva decizia.
Administraţia Naţională "Apele Române" (ANAR) a achitat în 2011 drepturi salariale fără temei legal în valoare totală de 164,99 de milioane de lei, având abateri şi la unele investiţii, a arătat Curtea de Conturi în raportul său anual.
O fetiţă româncă, în vârstă de 13 ani, din Linz-Ebelsberg s-a sinucis după ce a fost hărţuită de colegii de şcoală, relatează publicaţia Austrian Times în pagina electronică.