Clujul va avea campus universitar metropolitan. Primarul Emil Boc a declarat că va avea o întâlnire cu rectorii universităţilor clujene şi cu primarii, după 1 ianuarie 2025.
Time Out a publicat un top al celor mai subestimate destinații europene pentru 2025, incluzând Cluj-Napoca (România). Clasamentul vizează locuri mai puțin cunoscute, perfecte pentru turiștii care doresc să evite aglomerația.
Vara 2025 vine cu oportunități financiare excepționale pentru românii care își planifică vacanțele de vară pe litoral.
Clujul a fost gazda unui nou eveniment din seria de dezbateri dedicate antreprenorilor organizate de deputatul Viorel Băltărețu.
Festivalul se va desfășura în perioada 7-10 august 2025 și ar putea atrage pe scena sa principală o serie de super-artiști recunoscuți la nivel global, precum Billie Eilish, Drake, Kendrick Lamar, Shawn Mendes și Dua Lipa.
15 studenți de la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca (UTCN) și 5 de la Universitatea Națională de Știință și Tehnologie Politehnica București sunt beneficiarii Programului de burse „Roberto Rocca” pentru anul universitar 2024-2025.
Medicii nu sunt mulțumiti de propunerea de menținere a valorii punctului pe serviciu medical în 2025 și afirmă că nu au fost consultați cu privire la proiectul de hotărâre de guvern postat pe site-ul CNAS.
Portofoliul profesional al profesorilor care s-au înscris la definitivat 2025 este evaluat în ziua în care este efectuată cea de-a doua inspecție de specialitate.
Viorel Băltărețu, deputat de Cluj, organizează în 31 octombrie un nou eveniment dedicat antreprenorilor clujeni. De data aceasta, dezbaterea are în focus creșterile de taxe preconizate pentru 2025.