Actori ai Teatrului de Păpuşi “Puck” şi ai Teatrului Naţional “Lucian Blaga” vor susţine o serie de spectacole şi workshop-uri adresate pe de o parte studenţilor şi cadrelor didactice din Arizona State University (ASU), iar pe de altă parte, comunităţii românilor din acest stat, una din cele mai numeroase din Statele Unite.
Potrivit afirmaţiilor ministrului Culturii şi Cultelor, Adrian Iorgulescu, Primăria Cluj-Napoca va prelua începând cu această săptămână cele două cinematografe aflate în subordinea filialei Cluj a Regiei Autonome de Distribuţie şi Exploatare a Filmelor (RADEF), Republica şi Arta. Sindicaliştii din RADEF îl contrează dur pe ministru şi susţin că vor da în judecată, pentru a doua oară, Ministerul Culturii şi Cultelor (MCC).