Regizorul clujean Gabor Tompa, încă doi ani la conducerea Uniunii Teatrelor din Europa

Regizorul clujean Gabor Tompa, încă doi ani la conducerea Uniunii Teatrelor din Europa

Directorul Teatrului Maghiar de Stat (TMS) din Cluj, regizorul Gabor Tompa, a fost reales, duminică, în funcția de președinte al Uniunii Teatrelor din Europa (UTE).

Cea de-a doua adunare generală a UTE, planificată inițial să aibă loc la Atena, s-a desfășurat online în 18 octombrie, din cauza restricțiilor epidemiologice. În cadrul adunării generale au avut loc alegerile președintelui UTE și consiliului director. Reprezentanții teatrelor care fac parte din UTE l-au reales în unanimitate pe Gabor Tompa, directorul TMS, în funcția de președinte, cu un mandat de doi ani.

Din noul consiliu director al UTE fac parte Amalia Kondoyanni (Teatrul Național al Greciei de Nord, Salonic), Nuno Cardoso (Teatrul Sao Joao, Porto, Portugalia), Florian Hirsch (Teatrul Național din Luxemburg), Irina Tokareva (Stanislavsky Electrotheatre, Moscova, Rusia), Francisca Carneiro Fernandes (Porto, Portugalia).

În calitatea sa de președinte reales, Tompa și-a exprimat intenția de a continua munca începută în urmă cu doi ani - punerea în practică a proiectelor și programelor care presupun colaborări internaționale, organizarea academiilor de vară, a schimburilor culturale și a workshop-urilor pentru tinerii creatori.

Președintele reales al UTE a subliniat că pentru el este foarte importantă organizarea anuală a Festivalului UTE, care după 11 ani de pauză a fost organizat în 2019 la Cluj de către TMS.

UTE, care aniversează 30 de ani de la înființarea sa, a fost fondată în 1990 de către Jack Lang (ministrul Culturii din Franța) și de cunoscutul regizor Giorgio Strehler (directorul Teatrului Piccolo din Milano) și pune accent pe diversitatea culturală și lingvistică și iniţiază forme durabile de colaborare internațională.

Până acum, președinți ai UTE au mai fost regizorul Gabor Zsambeki (care a condus organizația după moartea lui Giorgio Strehler, între anii 1998-2004); regizorul Alexandru Darie (directorul Teatrului Bulandra, trecut în neființă anul trecut) și regizorul Ilan Ronen (fost director al Teatrului Habima din Israel).

Comenteaza