Video Calea ferată Cluj - Episcopia Bihor: Lucrări întârziate care pun în pericol finanțarea PNRR / „Mai este mult de lucru”
- Scris de Ziua de Cluj
- azi, 12:29
- Economie
- Ascultă știrea
Tronsonul feroviar Cluj-Napoca – Oradea – Episcopia Bihor, unul dintre cele mai importante proiecte de infrastructură din vestul României, se află într-un punct critic.
Termenul limită pentru finalizarea componentelor finantațe prin PNRR este august 2026, însă stadiul actual al execuției arată întârzieri mari pe toate loturile.
Întârzierile acumulate pun în pericol finanțarea europeană prin PNRR, iar, deși CFR SA estimează reluarea circulației până la sfârșitul anului 2026, situația din teren indică un progres redus, existând sectoare unde stadiul lucrărilor abia depășește 16%.
Pasionații de infrastructură au postat recent imagini video noi de pe traseul Cluj-Napoca – Oradea – Episcopia Bihor, lotul 4 Aleșd – frontieră Ungaria.
Cei care au urmărit video-ul au comentat starea de lucru de pe șantier.
„Mai este mult de lucru”
„Vai și amar de țara asta. O linie nu sunteți în stare să terminați”
Stadiu lucrări pe cele patru loturi de pe Cluj-Napoca – Oradea – Episcopia Bihor:
Lotul 1 Cluj-Napoca – Aghireș
- Lungime: 30,411 km;
- Constructor: Asociera Alstom Transport (lider) și Arcada Company S.A., denumită Asocierea Railworks;
- Stadiul fizic execuție: 55%;
- Data începerii: 30.01.2023;
- Data finalizării: august 2026;
- Valoare lucrări: 1,611 miliarde lei (fără TVA);
Lotul 2 Aghireș – Poieni
- Lungime: 36,530 km;
- Constructor: Asociera Alstom Transport și Arcada Company S.A. (lider), denumită Asocierea Railworks;
- Stadiul fizic execuție: 59%;
- Data începerii: 25.01.2023;
- Data finalizării: august 2026;
- Valoare lucrări: 1,535 miliarde lei (fără TVA);
Lotul 3 Poieni – Aleșd
- Lungime: 52,74 km;
- Constructor: Asocierea FCC CONSTRUCCION (lider)- GÜLERMAK AGIR SANAYI INȘAAT VE TAAHHÜT A.Ș.- CNN ALTYAPI YATIRIMLARI VE INȘAAT ANONIM ȘIRKETI;
- Stadiul fizic execuție: 16,14%;
- Data începerii: 16.01.2023;
- Data finalizării: mai 2027;
- Valoare lucrări: 2,117 miliarde lei (fără TVA);
Lotul 4 Aleșd – frontieră Ungaria
- Lungime: 46,744 kilometri;
- Constructor: Asocierea WEBUILD SPA - Impresa Pizzarotti & C.S.p.A. - SALCEF S.p.A, denumită Asocierea Webuild SPA-Impresa Pizzarotti & C SPA - Salcef SPA- Cluj Napoca-Episcopia Bihor Lot 4;
- Stadiul fizic execuție: 32,07%;
- Data începerii: 23.01.2023;
- Data finalizării: mai 2027;
- Valoare lucrări: 2,416 miliarde lei (fără TVA);











