Clujenii ridică profitul Bosch

Clujenii ridică profitul Bosch
Angajaţii concernului german sunt instruiţi aici printr-un program finanţat cu fonduri europene care îi permite acestuia să facă reduceri importante de cheltuieli.

Economia pe care Bosch o realizează prin instruirea salariaţilor săi din România pe bani europeni se ridică la 500.000 de euro, estimează conducerea Asociaţiei Patronilor şi Meseriaşilor (APM) Cluj. Programul de organizare superioară a producţiei este similar celor din companiile japoneze de succes.

„Vă daţi seama că un asemenea program este foarte util pentru Bosch, din moment ce se realizează o asemenea economie", susţine preşedintele APM, Augustin Feneşan. „Suntem foarte mulţumiţi de rezultatele obţinute după implementarea proiectelor noastre la Robert Bosch şi mai ales de deschiderea tinerilor ingineri pentru a creşte eficienţa economică a activităţilor, în corelaţie cu creşterea continuă a cerinţelor de calitate", a declarat Dorel Mărginean, manager de proiect.

Programul se bazează pe un parteneriat dintre agenţia clujeană Calitop, specializată în metode de management şi de eficientizare a sistemelor de producţie şi compania Renault Consulting, lider european în training şi consultanţă industrială, însă el a fost extins şi pentru alte societăţi cu activitate în România. La producătorul de aţă industrială Amann Group managerii consiliaţi au pus în practică proiecte de reducere a deşeurilor, de optimizare a resurselor şi de echilibrare a fluxului de producţie.

Cele două componente ale programului, Lean România şi QC Story, cuprind cursuri de instruire pentru 1.200 de manageri de producţie şi ingineri de proces. Astfel, persoanele cu funcţie de conducere şi cele cu rol operaţional în companie beneficiază de o pregătire gratuită care în mod normal le-ar costa 5.000 euro/angajat. Până acum au finalizat aceste cursuri 880 de participanţi, iar 400 de manageri de vârf şi de producţie, ingineri şi tehnicieni de proces care activează în industria auto au beneficiat de consiliere personală în cadrul companiei. Instructorii estimează că reducerile totale de costuri la companiile implicate în acest program se ridicau la finele anului trecut la aproape 3 milioane de euro. Programul se adresează în special liderilor din industria prelucrătoare, îndeosebi sectorului auto.

Un alt program derulat de patronatele clujene în ultima perioadă urmăreşte consultanţa în expertiza industrială pentru îmbunătăţirea produselor şi serviciilor, reducerea costurilor cu 20% sau reducerea produselor neconforme cu acelaşi procent. Deşi diferenţa de costuri de instruire ar fi de 1.000 euro/persoană, cât ar trebui să achite agenţii economici, la programul Perform au participat mai multe societăţi din Cluj, printre care Farmec, Sinterom, CSI România, MG TEC, Tehnomat, Est Company, Transcarpatica, Owens Corning, ASA Cons, iar dintre cele prezente în ţară, Continental, Yazaki, Alexandrion, Rombat, Titan, Apulum sau Plastor. Programul de performanţă managerială Perform presupune o investiţie de 11,2 milioane de lei şi se va derula până la finele acestui an.

Salariaţi şcoliţi în fabricile Bosch

Grupul german a demarat deja recrutările pentru ingineri şi personalul economic şi administrativ pentru unitatea clujeană. Viitorii angajaţi sunt pregătiţi la fabricile Bosch din Germania, Franţa sau Ungaria. „Într-o primă fază căutăm ingineri atât pentru centrul de cercetare şi dezvoltare de la Cluj, cât şi ingineri pentru unitatea de producţie, urmând să fie trimişi pentru şcolarizare la fabricile din Germania, Franţa, Ungaria", a declarat Brigitte Eble, director general al Robert Bosch SRL. Fabrica din parcul industrial Tetarom III va produce unităţi electronice de comandă pentru industria auto şi va fi funcţională în acest an. Investiţia se ridică la 77 de milioane de euro. Bosch este unul dintre liderii globali ai furnizorilor de tehnologie, cu vânzări anuale de 51 de miliarde de euro şi cu 330.000 de angajaţi în 2011.

 

 

Etichete
Comenteaza