Clujul are două mall-uri, dar puține magazine față de numărul de locuitori

Clujul are două mall-uri, dar puține magazine față de numărul de locuitori
Noua aripă din Vivo Center a fost închisă timp de 10 luni

Cluj-Napoca se află în afara Top 5 în privința densității magazinelor raportat la numărul locuitorilor din marile orașe ale României, într-un clasament dominat de Oradea, Timișoara și Constanța.

Densitatea de retail s-a calculat în funcție de metri pătrați de magazine la 1.000 de locuitori, pentru orașele cu peste 200.000 de locuitori, la nivelul trimestrului III al acestui an.

Oradea stă cel mai bine la parcuri de retail din România, urmat de Constanța și București, iar la indicatorul centre comerciale pe primele trei poziții sunt Brașov, Cluj-Napoca și Craiova, conform unui raport al agenției CBRE Research.

Pe piața de retail din România, 11 noi branduri și-au făcut intrarea în primele nouă luni, dintre care patru doar în trimestru III. 66.000 mp de retail au fost livrați, peste 90% fiind în orașele regionale.

„După ce în prima jumătate a anului am asistat la intrarea unor branduri precum Victoria’s Secret sau Topshop Topman, în ultimele trei luni alte nume au decis să intre în România, mai precis  Burger King, Falconeri, Marc O’Polo și Longines. Aceste noi branduri au ales Bucureștiul pentru prima locație și au preferat de obicei proiectele de tip centru comercial”, a declarat Carmen Ravon, Head of Advisory & Transaction Services, Retail, CBRE România.

Agenția a consiliat Victoria’s Secret și Burger King în procesul de intrare pe piața locală. La nivel național, stocul de retail a ajuns la 3,65 milioane mp după ce în primele trei trimestre au fost livrați 66.200 mp în cadrul unui parc de retail și a trei extinderi, 91% din suprafața nouă fiind situată în orașele regionale.

Pentru trim. IV, CBRE Research estimează a fi terminată o suprafață de 130.800 mp de retail, cu șase noi proiecte și două extinderi, 97% din livrări fiind, de asemenea, în orașele regionale.

„Sibiu, Brașov, Târgoviște, Târgu-Mureș urmează să atragă noi spații de retail până la finalul anului 2020, Oradea sau Timișoara au deja cea mai mare densitate la nivel național, de 657, respectiv 604 mp de retail la 1.000 de locuitori. Deși apropiate din punctul de vedere al densității, diferența dintre aceste ultimele două orașe e dată de tipul de proiecte, în Oradea fiind aproape egal raportul dintre centre comerciale și parcuri de retail, în timp ce în Timișoara doar 15% sunt parcuri de retail vs. 85% centre comerciale”.

Top 10 România - trim. III
(centre comerciale, parcuri retail, densitate)

1. Oradea 48% 52% 657 mp
2. Timișoara 85% 15% 604 mp
3. Constanța 64% 36% 583 mp
4. București 63% 37% 548 mp
5. Ploiești 83% 17% 494 mp
6. Cluj-Napoca 88% 22% 487 mp
7. Brașov 96% 4% 451 mp
8. Iași 77% 33% 417 mp
9. Craiova 88% 12% 343 mp
10. Galați 79% 21% 235 mp

Sursa: CBRE Research

Piața imobiliară din România, în ansamblu, a înregistrat o evoluție pozitivă și în cel de-al treilea trimestru, pe toate cele trei sectoare de leasing, arată CBRE Research. În primele nouă luni s-au tranzacționat 290.000 mp pe segmentul de birouri, motorul cererii rămânând companiile din IT&C și industria financiară.

CBRE Group, cu sediul central în Los Angeles, este cea mai mare companie de servicii comerciale și investiții în real estate din lume, pe baza veniturilor din 2018. Aceasta are 90.000 de angajați și deservește proprietari și chiriași prin intermediul celor peste 480 de birouri.

O aripă din Vivo Center, închisă 10 luni

Complexul comercial din Florești și-a redeschis în 17 octombrie zona de extindere de 22.000 mp - nefuncțională timp de 10 luni. Peek & Cloppenburg, cel mai mare magazin de modă din Transilvania, a fost activat atunci, iar cele ale grupului Inditex (Zara, Massimo Dutti, Oysho), în 31 octombrie. Unii dintre comercianți, precum Takko Fashion, au preferat să iasă de tot din mall-ul clujean.

Cum arată nou Vivo 

Mall-urile desființează comerțul în centru

Comercianții din Sibiu spun că vadul noului mall din acest oraș este mai constant, iar agenții imobiliari fac o paralelă cu ceea ce s-a întâmplat la Cluj acum peste 10 ani, conform unei analize a portalului Turnul Sfatului. Patru astfel de spații de pe pietonala N. Bălcescu din Sibiu s-au golit recent, alăturându-se celor deja aflate în căutare de noi chiriași. Migrația comercianților din zona pietonală către centrele comerciale create după chipul celor din vest s-a întâmplat și în Cluj-Napoca, atunci când s-au deschis Polus și Iulius.

VEZI Sibiul, pe urmele Clujului

Comenteaza