Italienii de la De’Longhi se extind. Din Cluj, în Bihor

Italienii de la De’Longhi se extind. Din Cluj, în Bihor
Grupul italian este specializat în producția de aparatură de uz casnic | Foto: De'Longhi

Concernul italian De’Longhi este pe cale să își extindă producția în România, de la Jucu la Salonta, prin preluarea fabricii Jasz Plaszt.

Într-o tranzacţie de zeci de milioane de euro, producătorul italian de aparate electrocasnice este aproape să preia unitatea din Bihor, investiția fiind cea mai mare din acest județul vecin din ultimii ani, conform Bihon.ro. De’Longhi va avea cel puțin 500 de angajați lângă Salonta, care va deveni a doua sa fabrică din țara noastră, după cea din județul Cluj.

Tranzacția de preluare a fabricii Jasz Plaszt este de ordinul zecilor de milioane de euro și urmează să fie finalizată până la finele acestei luni. De-a lungul anilor, în fabrica de la Mădăras s-au produs materiale plastice premium, materiale de construcții, inclusiv televizoare și monitoare Samsung.

Există informații conform cărora de pe poarta noii fabricii De’Longhi vor ieși aparate electrocasnice finite care erau realizate, până acum, de diferiți parteneri ai acesteia din alte țări europene. Tratativele sunt avansate și este posibil ca până la finalul acestei luni să fie semnat contractul.

Prin fabrica din județul Bihor, DeLonghi își va internaliza o parte din producția ce depindea până acum de terți furnizori, iar din această investiție vor câștiga diferiți furnizori locali, din Bihor și din restul țării.

Odată cu preluarea fabricii de către DeLonghi, italienii își propun dublarea personalului, de la 230 la 500 de angajați. 90% dintre salariați ar urma să fie preluați de producătorul italian, conform angajamentului luat. Pe Bestjobs au apărut anunțuri de angajare pentru viitoarea fabrică De’Longhi.

Urmașii Nokia la Jucu

De’Longhi a intrat cu producția în România odată cu preluarea halelor Nokia din Parcul Industrial Tetarom III, din comuna clujeană Jucu, unde fabrică aparate de uz casnic. Aici s-a angajat să realizeze o investiţie de 32 de milioane de euro, beneficiind de un ajutor de stat din România de 12,5 milioane de euro. „Eu trebuie să demonstrez preşedintelui De'Longhi că la Cluj este o piaţă mai bună de dezvoltare decât în Italia sau în China, alte locuri unde avem fabrici”, declara director general al De’Longhi România, Massimo Paronitti.

Nokia a închis fabrica din Jucu în 2011, concediind 2.000 de angajaţi, după ce a renunţat şi la centrul său de cercetare din Cluj-Napoca, unde activau 120 de specialişti. Producătorul de telefoane a dat afară atunci 4.000 de angajaţi din fabricile din Ungaria, Finlanda şi a mutat liniile de asamblare de telefoane inteligente în Asia, unde se aflau majoritatea furnizorilor de componente.

Ulterior, o parte dintre angajaţii de la Jucu au fost preluaţi de italieni. De’Longhi Cluj a înregistrat afaceri de 1,2 miliarde de lei şi un profit de 73 milioane în 2018, având 2.170 de angajaţi. Grupul din Treviso activează pe piață prin două divizii, de echipamente de uz casnic şi profesionale, cu mărcile De'Longhi, Braun, Kenwood, Ariete, Simac, Climaveneta. Italienii au achiziţionat brandul Braun de la Procter & Gamble, pentru 140 de milioane de euro.

Precedentul Emerson: angajați mutați la Oradea

Un alt mare producător din Cluj, grupul american Emerson, a inaugurat în 2016 a doua sa fabrică din România în parcul industrial din Oradea. Emerson a vândut diviziile Leroy-Somer şi Control Techniques către Nidec Corporation (Japonia). Operaţiunile din Oradea au fost transferate integral la Nidec. 150 de angajaţi lucrau pentru aceste divizii în Cluj-Napoca şi 215 în Oradea. Planul Emerson era să relocheze părți din producție şi din serviciile de suport din platforma de afaceri automatizări industriale din Cluj la Oradea. 100 de poziții au fost relocate la Oradea, spațiul din Cluj fiind utilizat pentru extinderea altor linii de business. Compania a oferit angajaților vizaţi oportunitatea de a continua cu același loc de muncă în Oradea, prin pachete de relocare. În 2019, Emerson a făcut 300 de angajări noi la Cluj.

Comenteaza