Mediatorii bancari, din ce în ce mai solicitați în zona Clujului

Mediatorii bancari, din ce în ce mai solicitați în zona Clujului
Clienții și băncile pot ajunge la un numitor comun, cu ajutorul specialiștilor în conciliere | Foto: Gazeta de Sud

Cluj, Constanța, Iași și Dolj sunt județele din România cu cea mai mare dinamică a solicitărilor de mediere în conflictele cu instituțiile financiar-bancare.

Profilul consumatorului care se adresează Centrului de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB) este: bărbat, de 31-40 de ani, din București, care solicită instituției financiar-bancare găsirea unei soluții la problemele ridicate sau diminuarea comisioanelor.

65% dintre cei care se adresează centrului sunt solicitanți din rândul populației active din mediul urban. Din totalul de 1.909 cereri înregistrate între ianuarie 2018 – aprilie 2019, 35% provin din mediul rural, procent care indică o creștere anuală. Ponderea au o românii din orașe (88%).

Cel mai adesea, cererile către CSALB fac referire la credite de nevoi personale - 70%, în timp ce creditele ipotecare sunt aduse în discuție în 30%.  De cele mai multe ori, consumatorii caută soluții amiabile prin intermediul centrului, pentru credite în lei (42% din cazuri), euro (28%), franci elvețieni (25%). În doar 5% dintre cereri sunt analizate credite în dolari.

Cele mai frecvente solicitari în relația cu băncile se referă la găsirea unei soluții pentru rezolvarea problemelor (30%), comisioane (30%), conversie credit (10%, situații legate de Biroul de Credit (7%).

“Cei care apelează la Centru lasă deschisă calea negocierii cu instituțiile financiar-bancare încă de la început și așteaptă o propunere corectă din partea acestora. Consumatorii nu au obligația să dețină informații juridice sau financiar-bancare, motiv pentru care nu trebuie să invoce diverse reglementări în cererile lor”, spune Alexandru Păunescu, membru al Colegiului de Coordonare al CSALB.

Dacă în 2017 ponderea cererilor provenite de la consumatorii din București și județul Ilfov era 48,98%, acum această pondere a scăzut la 36%. A crescut, în schimb, numărul cererilor trimise către CSALB din județele prin care a trecut caravana Centrului în 2018 și 2019: Cluj, Constanța, Iași sau Craiova. 84% dintre români se adresează Centrului online, prin e-mail și aplicația mobilă.

55% dintre cererile trimise de la lansarea aplicației vin prin intermediul acesteia. 9,8% dintre sesizări sosesc prin poștă, iar 5,6% sunt depuse direct de către consumatori la sediul instituției. CSALB este o entitate juridică autonomă ce transpune la nivel național directiva Uniunii Europene privind soluționarea alternativă a litigiilor în materie de consum.

Cereri la CSALB

București 600
Ilfov 89
Constanța 75
Ialomița 70
Iași 69
Cluj 54

Comenteaza