Polivalenta împiedicată

Polivalenta împiedicată
Consiliul de Soluţionare a Contestaţiilor a dat dreptate constructorilor care au contestat procedura de atribuire a restului de lucrări pentru clădirea începută şi blocată în şantier.

Nu este prima dată când modalitatea primăriei de atribuire a lucrărilor pentru acest obiectiv este penalizată. Anul trecut, o altă companie de construcţii, ACI Cluj, a obţinut o decizie favorabilă a instanţei pentru a prelua contractul, demonstrând că oferta declarată câştigătoare de primărie, cea a societăţii CON-A, a fost neconformă.

Procedura de licitaţie pentru continuarea lucrărilor la Sala Polivalentă a fost anulată, potrivit unei decizii emise vineri de CNSC. Instituţia a admis contestaţia formulată de asocierea TCI Contractor General - Modern Bau, companii de construcţii interesate de contract. Pe de altă parte, contestaţia formulată de o altă companie care a achiziţionat caietul de sarcini, Cortina 2000, a fost respinsă de CNSC. TCI şi Modern Bau au solicitat prelungirea termenului stabilit pentru depunerea ofertelor şi reevaluarea valorii estimate a obiectivului care face obiectul procedurii de achiziţie.

„Normal ni s-ar părea ca licitaţia să se reia. Caietul de sarcini trebuie refăcut, cu toate cantităţile corect prevăzute şi ar trebui să se ceară alte oferte", a punctat Dorin Oltean, directorul TCI. „Dincolo de faptul că noi am câştigat, important mi se pare un alt aspect: cei care au dirijat această procedură ar trebui schimbaţi. Cineva a greşit, din moment ce şi CNSC ne-a dat dreptate. Cine a greşit trebuie să plătească. La mine în firmă, dacă cineva greşeşte, plăteşte! La stat nu ar trebui să existe responsabili? De ce să plătească contribuabilii, adică noi, clujenii? Nici în cazul ACI - CON-A nimeni dintre cei care s-au ocupat de licitaţie nu fost tras la răspundere", a amintit Oltean.

Oficialii primăriei nu s-au pronunţat deocamdată cu privire la cea mai recentă decizie a CNSC şi la paşii următori în subiectul Polivalentei. „În acest moment primăria aşteaptă comunicarea motivării deciziei CNSC. După analiza acesteia se va decide în ce fel va fi continuat acest proiect şi se vor face publice deciziile executivului cu privire la această investiţie", a transmis Oana Buzatu, responsabil de comunicare al instituţiei.

Încă de la anunţarea licitaţiei deschise pe Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP) pentru continuarea Polivalentei, caietul de sarcini elaborat de primărie pentru restul de lucrări, care vizează finalizarea obiectivului, a fost considerat discutabil, în condiţiile în care CON-A are un avantaj clar din start, având în vedere că, realizând deja o parte dintre lucrări, are acces la informaţii pe care ceilalţi competitori nu le cunosc. Caietul de sarcini al Polivalentei a fost contestat în aprilie de Societatea Sport Arena Bucureşti la CNSC, instituţie care în 16 mai a respins contestaţia ca nefondată.

În ultima zi în care puteau fi depuse ofertele, 7 iunie, procedura a fost din nou contestă de Cortina 2000 şi de asocierea TCI - Modern Bau. Cortina 2000 Roma (Italia), a reclamat faptul că primăria a dat răspunsuri ambigue la solicitările de clarificări asupra listelor de cantităţi aferente contractului, dar şi că a modificat în permanenţă caietul de sarcini. Reprezentanţii TCI şi Modern Bau au atras atenţia că au fost introduse lucrări suplimentare, ceea ce înseamnă că ar fi trebuit să se schimbe şi valoarea estimată a lucrării. Lucrările scoase în continuare la licitaţie de primărie au fost evaluate la 35 de milioane de lei, cu un termen de execuţie de opt luni de la ordinul de începere a lucrărilor. Criteriul de atribuire este preţul cel mai scăzut.

Oferte acceptate, apoi neconforme

ACI a atacat în instanţă licitaţia pentru amenajarea Polivalentei, după ce primăria a decis să atribuie contractul către CON-A şi a dat ordinul de începere a lucrărilor. În 2012, ACI a obţinut o decizie favorabilă a instanţei pentru a obţine contractul, demonstrând că oferta CON-A a fost neconformă şi că nu a respectat caietul de sarcini. La începutul primăverii, primăria a fost nevoită să sisteze şantierul, însă la finalul verii a refuzat să atribuie contactul ACI (demonstrând prin angajarea unui expert că şi oferta este neconformă) şi a decis să anuleze licitaţia. Această decizie a comisiei de licitaţie a fost o premieră pentru primărie, având în vedere că aceeaşi comisie a acceptat ofertele CON-A şi ACI, le-a evaluat şi a atribuit contractul către primul dintre cele două consorţii, pe criteriul preţului cel mai scăzut (ACI a ofertat 91 de milioane de lei, fără taxa pe valoarea adăugată).

 

Comenteaza