Preluarea Cortina WTB de către Dorel Goia, verificată la Consiliul Concurenței

Preluarea Cortina WTB de către Dorel Goia, verificată la Consiliul Concurenței

Consiliul Concurenţei din România (CCR) a anunțat că analizează tranzacţia prin care fosta societatea Depaco, devenită Wetterbest, vrea să preia firma Cortina WTB.

Wetterbest, companie membră a grupului TeraPlast, controlat de omul de afaceri clujean Dorel Goia, activează în domeniile producerii şi comercializării sistemelor de învelitori din ţiglă metalică, sistemelor de drenaj a apei pluviale (jgheaburi şi burlane, accesorii pentru aceste sisteme) şi tablei cutate.

Cortina WTB are ca obiect principal de activitate producerea şi comercializarea sistemelor de învelitori din ţiglă metalică. În conformitate cu prevederile legii concurenţei (nr. 21/1996), această operaţiune este o concentrare economică ce trebuie supusă controlului CCR.

Autoritatea de concurenţă va evalua această concentrare economică în scopul stabilirii compatibilităţii sale cu un mediu concurenţial normal şi va emite o decizie în termenele prevăzute de lege. Eventualele observaţii şi puncte de vedere pot fi transmise autorităţii de concurenţă în termen de 20 zile de la data anunţului CCR.

Investitorul clujean a ajuns la un acord de preluare integrală a producătorului Cortina WTB, producător și distribuitor de țiglă metalică. Tranzacția s-a făcut prin intermediul Wetterbest, unul dintre liderii industriei locale de sisteme pentru acoperişuri, parte a grupului TeraPlast.

„Achiziția face parte din procesul de dezvoltare a grupului TeraPlast. Wetterbest este una dintre companiile care contribuie semnificativ la cifra de afaceri a grupului, iar prin această preluare susținem planurile de consolidare și expansiune a rețelei de distribuție și a portofoliului de clienți, atât pe plan local, cât și regional”, a declarat Dorel Goia, președintele TeraPlast.

În urma tranzacției, Wetterbest își majorează participația de la 51 la 100% din capitalul companiei. Tranzacția urmează să se finalizeze după obținerea avizului de la CCR. Cortina WTB, cu sediul în Podari (județul Dolj) produce profilul clasic de țiglă metalică din portofoliul Wetterbest, tablă cutată și plană.

Capacitatea de producție a fabricii este de 1,5 milioane mp anual. Wetterbest este al doilea producător de pe piața de țiglă metalică din România. Producția se realizează pe 40 de linii automate de producție și ambalare la Băicoi (Prahova), Podari (Dolj) și Sărățel (Bistrița - Năsăud).

Investiția se alătură celei de 8,4 milioane de euro pentru extinderea capacității de producție și relocarea fabricii din Băicoi. Produsele Wetterbest sunt prezente în majoritatea magazinelor de bricolaj, dar și în cele trei showroom-uri din Cluj, Timișoara și Brașov.

Comenteaza