Chipul ucigașului

Chipul ucigașului
„Era bun, blând, grijuliu. Eu așa îl știu”− a declarat agenților FBI iubita lui Stephen Paddock, autorul sângerosului carnaj din Las Vegas, soldat cu 58 de morți și peste 500 de răniți.

Unii s-au grăbit să trâmbițeze: este cel mai grav asasinat în masă din istoria SUA. Nu este adevărat: și putem astfel constata cât de obtuză este istoria atunci când se referă la interesele câștigătorilor. Cel mai sângeros asasinat în masă din scurta istorie americană s-a petrecut în 1890, la Wounded Knee Creek, unde armata americană (unități de cavalerie și artilerie) a măcelărit 290 de indieni Oglala, conduși de Marele șef Spotted Elk. Nu a fost un act de război între cei nou-veniți și Întâile Națiuni, fiindcă măcelul a secerat fără discernământ bărbați, femei și copii. În acele vremuri, se credea cu tărie în sintagma: „Singurul indian bun este indianul mort". După măcel, indienii au fost aruncați de-a valma într-o groapă comună, care de-abia peste un secol a fost declarată „loc istoric", cu Congresul SUA exprimând „adânci regrete".

Acest episod nu a rămas izolat. În masacrul de la Colfax (1873) miliții ale albilor au ucis peste 100 de negri care fuseseră eliberați din sclavie. În Saint Louis, în anul 1917, o miliție albă de peste 3000 de oameni a ucis, cu largul sprijin al forțelor de ordine, peste 200 de lucrători negri. Vina lor? Încercau să găsească locuri de muncă și să devină parte cu drepturi depline în „cea mai măreață națiune a lumii". În 1923, în Tulsa, o mulțime furioasă a devastat cartierul unor negri, ucigând peste 300 dintre ei, findcă aveau aceeași aspirație legată de națiunea lor. Națiune care, pasămite, a devenit jandarm mondial numai și numai din grija pentru apărarea, pretutindeni pe planetă, a nobilelor principii expuse în Constituția americană, care vorbește despre „așezarea dreptății, liniștea internă și prosperitatea generală".

Cu toate acestea, în rudimentara cultură populară americană să ai la îndemână o armă de foc era o necesitate imperioasă. Doar nu trecea o zi fără să fie nevoie să „pacifici" un indian, să te amuzi ucigând un bizon, sau să iei la goană vreun intrus care a îndrăznit să calce pe pământurile tale. În acele vremuri, când întreaga Americă era o frontieră cu țara făgăduinței, spiritele încinse ale coloniștilor nu erau răcorite decât de răceală mortuară a țevilor de arme. Purtarea și, mai recent, deținerea armelor de foc au rămas o piatră unghiulară a culturii americane; datul la țintă este o activitate larg răspândită, iar în zonele mai retrase nici un băiețel nu este considerat bărbat până nu ucide cu artă vreun sărman mamifer... Chiar în aceste zile, la festivalul armelor de la Oaks (Pennsylvania), americanii se calcă în picioare pentru a admira, a încerca și a cumpăra arme de foc dintre cele mai diverse. Ultima găselniță? Dispozitive care cresc puterea de foc a diverselor arme, transformându-le în instrumente garantate ale morții! (Pe 12 dintre sinistrele sale arme, Paddock avea instalate astfel de dispozitive...)

Așa se face că SUA, prin forța tradiției și cu largul sprijin al populației îndoctrinate în cultul armelor, se afirmă drept cea mai belicoasă națiune a planetei, cheltuind pentru înarmare mai mult decât următoarele 9 națiuni din clasament (dintre acestea, opt sunt aliatele lor...). Tot așa se face că pe solul SUA se petrec cele mai înfiorătoare și abjecte atacuri cu mână armată din lumea civilizată... Şi, cu toate acestea, lobby-ul deținătorilor de arme este atât de puternic încât nimeni nu reușește să impună vreo restricție asupra comercializării și deținerii de arme de foc.

Ceea ce este cu adevărat trist este faptul că nimeni nu reușește să impună restricții, legale sau morale, asupra utilizării armelor de foc, ceea ce duce la episoade de violență inutilă și (aparent) inexplicabilă, precum cel recent petrecut în Las Vegas. Desigur, cultul deșănțat pentru armele de foc îi face pe americani să le considere pe acestea drept parte integrantă din modul lor de viață, Dar dacă ne uităm în alte locuri unde cultura locală provine din aceeași rădăcină, constatăm că situația poate fi mult diferită. În patria-mamă a culturii yanchee, Marea Britanie, există un control strict asupra armelor de foc, ceea ce face ca regatul să aibă una dintre cele mai scăzute rate mondiale a omuciderilor. În Singapore, unul dintre cele mai avansate state ale lumii, legea din 1973 de control al armelor este foarte severă: deținerea neautorizată se pedepsește cu închisoare de până la 14 ani, iar pentru traficul și utilizarea de arme se poate ajunge la pedeapsa cu moartea!

Ce clădește eșafodajul pe care se întemeiază un astfel de act sângeros? Cercetările arată că făptuitorii sunt, de regulă, bărbați, nu bolnavi psihic sau descurajați (când au acces la arme, aceștia mai degrabă le întorc împotriva propriei ființe), ci mai degrabă mânioși, aflați într-un moment de cumpănă al vieții. Confucius avea, ca aproape întotdeauna, dreptate spunând: „Când ești tânăr, ferește-te de atracția sexului. Când ești în putere, ferește-te de nebunia mâniei. Când ești bătrân, ferește-te de tirania lăcomiei." Fie ea înflăcărată sau explozivă, fie ea lentă și înăbușită, mânia tot are un moment în care răbufnește, aducând teroare, durere și suferință.

Iar mânia, după cum putem constata din chiar experiența noastră personală, poate crește insidios, dar statornic, în spatele chipurilor care sugerează bunătate, blândețe și grijă. Exact ca în cazul ucigașului din Las Vegas, exact ca în cazul atâtor alți ucigași în masă, despre care anchetele jurnalistice au demonstrat că erau văzuți de către familie, rude sau prieteni ca fiind persoane așezate, cuminți, la locul lor, cu scaun la cap și animați de cele mai bune intenții.

În consecință, trebuie să admitem că în spatele multor chipuri plăcute se ascund firi criminale, dispuse să curme vieți pentru potolirea mâniei viscerale, pentru idealuri politice sau sociale obscure, pentru răzbunări care de care mai penibile. Ceea ce este cu adevărat important este ca mânia să fie ținută departe de armele ucigașe!

Etichete
Comenteaza