Programul secret de guvernare

Programul secret de guvernare
Marea cavalcadă PSD-istă de supunere a moșiei naționale continuă pe repede înainte. Azi-mâine, ne vom trezi că pe fiecare insulă și pe fiecare grind a răsărit câte un cazinou sau măcar câte un modest stabiliment de pierzanie întemeiat pe alcool și păcănele.

Dar aceasta nu ar fi decât un simptom, un semn modest și neînsemnat al situației cu totul paradoxale care se arată în politica românească. Să o luăm sistematic. Avem un partid care domină impunător scena politică. Dominația acestui partid (39% opțiuni de vot la ultimul sondaj IMAS) este atât de puternică, în aceste momente, încât nu poți fi decât aliat docil (ALDE și UDMR nu mișcă în front - le-ați mai auzit gurița în ultima vreme...?) sau oponent.

Tot docil, fiindcă glăsciorul tău nu face nicio diferență. În schimb, poporul s-a săturat ca de poame acre de mutrele celor care conduc alianța-mamut: Tăriceanu nu strânge mai mult de 23% din simpatii, în timp ce vajnicii Tudose și Dragnea se uită cu lupa la procentele lor (18, respectiv 15%).

La extrema ridicată a încrederii se găsește președintele Iohannis, cu aproape 40% din simpatii. Dar, pagubă-n ciuperci, tocmai președintele cel iubit este personajul politic cu cea mai puțină putere în mâinile sale. Remarcile sale, chiar șfichiuitoare câteodată, nu fac decât să nască regrete: același popor care s-a săturat de mutrele conducătorilor ar dori ca președintele să aibă mai multe puteri, să poată să lupte împotriva corupției și abuzului, care par să devină norme definitorii în viața politică românească.

Uite că nu se poate! Tot noi, acest popor atât de supus în fapte și atât de nesupus în vorbe, am hotărât să avem un președinte decorativ, bun numai de vizite oficiale și de discuții înțelepte.

Sistemul nostru politic funcționează uns doar dacă Președintele și Parlamentul sunt de aceeași culoare politică (comparați liniștea de catifea roșie din vremea lui Iliescu și liniștea de cavou din perioada Constantinescu cu agitația nebunească din vremea lui Băsescu). În contextul actual, președintele este redus la contextul de simplu comentator și de lider de opinie.

Dovada este faptul că programul secret de guvernare al coaliției PSD-ALDE își urmează neabătut traseul cu obstacole. Programul de fațadă îl cunoaștem cu toții, el este întemeiat pe promisiuni deșarte și pe pomeni electorale care de care mai fantasmagorice și mai imposibil de îndeplinit.

Programul secret este întemeiat pe doi piloni de neclintit: (1) - confiscarea puterii juridice a statului, inclusiv a organismelor importante care veghează la respectarea legalității (2) - întărirea sistemului clientelar, care să perenizeze dependența tuturor organismelor centrale și locale, precum și a unor sectoare importante din electorat de pomenile generoase sau fărâmițate făcute din banul public.

În acest sens trebuie înțeleasă „reforma fiscală" care este promovată acum cu mare hei-rup, în condiții absolut neconstituționale (pentru modificarea Codului Fiscal nu poți invoca necesitatea unei ordonanțe de urgență, este un abuz constituțional nerușinat). Întreaga funcționare a economiei naționale, precum și funcționarea administrației de stat și locale se găsesc, nitam-nisam, grav perturbate.

Care este obiectivul acestei reforme? Coaliția deține deja cuțitul, fiindcă a câștigat alegerile într-atât de confortabil încât are libertate neîngrădită de manevră. Opoziția nu există decât scriptic, ocupând locuri călduțe într-un parlament complet aservit puterii. Președintele vorbește precum Moise în pustiu, fără puterea de a-și duce poporul în țara făgăduinței.

Ce mai trebuie atunci când cuțitul e în mâna ta? Pâinea! Adică, suportul vieții oricărui politician: banul public! Pentru aceasta se înghesuie ei să seducă alegătorii, să cucerească voturi și să-și împartă funcții: pentru a ajunge mai aproape de pâinea caldă a banilor publici, de unde, pe căi doar de ei știute și de DNA doar bănuite, banii aceștia, adunați din truda cinstită a întregii națiuni, îi îmbogățesc pe ei și pe apropiații lor, până la a zecea spiță (zece, fiindcă figurează aici atât mătușile anonime, cât și șoferii cei de încredere).

Restul, adică alegătorii care i-au propulsat la putere fiindcă pot fi cumpărați cu o găleată, un pui la rotisor sau simple promisiuni fantasmagorice, trăiesc din firmiturile care cad de la masa jupânilor. Se estimează că în România există 4 milioane de indivizi apți de muncă, dar fără serviciu, din care numai unul din zece se arată dispus să muncească... dar fără a-și căuta de fapt un loc de muncă!

Un tablou ideal pentru un partid care are lideri pe care nimeni nu mai dă doi bani, dar care rămâne în fruntea opțiunilor electorale. Este lesne de înțeles: dincolo de mustața lui Dragnea sau de ridurile lui Tudose, poporul - mai ales fracțiunea cea mai năpăstuită a sa - știe că partidul acestora are cea mai mare disponibilitate de a da pomeni, precum jupânii care s-au trezit cu hambarele pline.

Hambarele lor sunt pline, dar națiunea este tot săracă: zero realizări în infrastructura de transport, sărăcie în învățământ și sănătate. Dar cum să conteze așa ceva pentru cetățenii cu drept și cu putere de vot, care nici măcar nu știu cum se numește țara în care ei locuiesc și care preferă haiducia PSD-istă în locul oricărei alte atitudini politice?

Acesta este și motivul pentru care poporul pare să dea dovadă de clemență atunci când aceleași personaje, ridicându-se pe umerii puternici ai partidului, vor să siluiască legile justiției pentru a scăpa de incriminările penale cu care îi vânează anumite organisme încăpățânate ale statului.

Așa cum Cato cel Bătrân își începea toate discursurile în Senatul roman cu fraza „Carthaginem delendam esse" (Cartagina trebuie distrusă), ședințele secrete ale PSD și ALDE încep cu incantarea „DNA trebuie distrus". Obiectiv la care se lucrează, de altfel, cu râvnă demnă de o cauză mai nobilă... dar, unde să găsești o cauză nobilă, când cealaltă cauză din programul secret de guvernare este jefuirea banului public și luarea în posesie a moșiei naționale?

Etichete
Comenteaza